Solicitarea ar putea fi discutată de Consiliul Local Ploieşti în ședințele următoare.
Arena, cu o capacitate de 15.500 de locuri, a fost finalizată în 2011, din bani publici, și a costat aproximativ 18 milioane de euro.
FC Petrolul este interesată de următoarele spații:
a) Tribuna oficială integral: vestiare, anexe, gradene spectatori, etaj 1 – spaţiu socializare VIP, etaj 2 – loje, etaj 3 -loje, sectoare presă, sector persoane cu dizabilităţi, precum si terenul aferent;
b) Clădire colţ N-E utilizat in acest moment de societatea noastră cu destinaţia de sediu social şi terenul aferent;
cl Tribuna a 2-a, Peluzele 1 si 2, doar gradenele pentru spectatori, şi spaţiile cu destinaţie de puncte prim ajutor și grupuri sanitare, şi de asemenea spaţiul aflat sub Peluza 1 ce are ca destinaţie de „Magazin oficial F.C. Petrolul”;
d) Teren suprafaţă joc;
e) Terenul viran aflat în spatele Peluzei a 2-a;
f) Terenul situat în faţa Tribunei oficiale utilizat în prezent ca parcare, precum şi terenul aflat in continuarea acestuia (până la strada Stadionului, pe care se află în prezent construcţii aflate in administrarea C.S. Petrolul).