Ajuns la echipa din Cardiff astă toamnă, el a trecut cu bine de testele la care a fost supus de selecționata care, în 1996, a disputat prima finală din istoria Cupei Europei, una pierdută în fața francezilor de la Toulouse. ”M-am adaptat ușor datorită experienței acumulate în Scoția. La Cardiff, am plecat alături de Andrei Ursache. Și el a trecut de teste, însă a ajuns în Franța în cele din urmă. Mă simt bine aici. Orașul îmi place. Am fost pe Millennium Stadium, o arenă impresionantă. Lotul de jucători al lui Blues este numeros, iar concurența pe posturi acerbă”, declara Tamba în noiembrie, atunci când a fost convocat la lotul național pentru meciurile-test cu Japonia (23-34) și SUA (3-34).
Între timp, fostul dinamovist a primit și drept de joc pentru echipa din Cardiff, urmând a debuta la aceasta zilele următoare. El are contract până la final de sezon și speră ca, prin evoluțiile sale, să și-l prelungească pentru încă un an.