La revenirea în Marea Britanie, Pierre-Emerick Aubameyang a ratat partida pe care Arsenal a câştigat-o cu 3-0 în faţa formaţiei Sheffield United, duminica trecută în Premier League, precum şi meciul retur cu Slavia Praga, disputat joi seara în sferturile de finală ale Europa League, în care londonezii s-au impus cu 4-0, calificându-se în semifinale.

„Din păcate, am contractat malaria în timp ce eram la echipa naţională a Gabonului, în urmă cu câteva săptămâni. Am petrecut câteva zile la spital, în această săptămână, dar mă simt deja mai bine în fiecare zi”, a scris fotbalistul african pe contul său de Instagram

„Le mulţumesc medicilor care au detectat şi tratat virusul atât de repede”, a mai precizat Aubameyang, fără însă să precizeze durata indisponibilităţii sale.

În meciul tur cu Slavia Praga, Aubameyang a fost rezervă, intrând ulterior pe teren.

Aubameyang a marcat 9 goluri în 25 de meciuri disputate în actuala ediţie din Premier League, faţă de 22 de reuşite în sezonul trecut. Atacantul în vârstă de 31 ani a semnat recent un nou contract pe trei ani cu „tunarii”.

Ce este malaria?

Malaria este o boală infecţioasă des întâlnită în multe zone tropicale şi subtropicale. Boala este determinată de un grup de protozoare-parazit numite Plasmodium.

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

Parazitul malariei este transmis prin înţepătura femelei ţânţarului anofel, în principal între amurg şi zori.

În principal, malaria se manifestă prin febră apărută la şapte zile de la prima posibilă expunere sau la trei luni (mai rar mai târziu) de la ultima posibilă expunere.

În lipsa măsurilor corespunzătoare de prevenire şi tratament, malaria poate evolua către deces, potrivit site-ului Centrului medical de diagnostic şi tratament Victor Babeş, citat de News.ro.

FOTO: EPA

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI