Pentru un rezultat bun cu Olanda, in preliminariile Euro 2008, selectionerul Victor Piturca ar face orice! Cunoscut drept un tip meticulos, antrenorul pregateste in cele mai mici amanunte „meciul primaverii” pentru noi.
Pentru jocul din 24 martie, Piturca va efectua mai intai o perioada de pregatire centralizata, la Mogosoaia, la baza sportiva a FRF. Din acest motiv, selectionerul a cerut FRF sa nu mai inchirieze stadionul, principala vizata de aceasta masura fiind divizionara secunda FC Petrolul Ploiesti, care disputa meciurile considerate “acasa” pe terenul Federatiei.
„Nu vreau sa strice gazonul!”
Principalul motiv pentru aceasta problema ridicata de Piti este protejarea gazonului, oficialii FRF punandu-i deja in garda pe oficialii ploiesteni asupra acestei probleme. “Masura nu e contra Petrolului, sa nu fiu inteles gresit! E vorba de interesul nationalei in acest caz. Important e sa nu se strice terenul”, a explicat ieri Piti.
Petrolul va fi nevoit astfel sa caute alta locatie pentru jocurile de pe teren propriu, anume, partida cu FCM Bacau, din etapa a doua a returului, programata in 9-10 martie, si chiar derby-ul cu Forex Brasov, din 23- 24 martie. (Petrolul intentiona sa joace vineri seara, in nocturna, cu o zi inaintea datei oficiale a etapei).
Variantele pentru ploiesteni sunt foarte putine, mai ales ca in Prahova o alta divizionara secunda, Chimia Brazi, inchiriaza terenul celor de la Conpet pentru a juca partidele de acasa. Petrolul, candidata la promovare, va alege arena dintre cele de la Boldesti, Moreni si Astra. Pana pe 31 martie, “gazarii” trebuie sa prezinte dosarul de licentiere, in caz ca vor promova, si deocamdata nu au stadion unde sa poata juca!