Dupa ce saptamana trecuta capitanul Stelei a sustinut o conferinta de presa in care a declarat faptul ca regreta incidentul petrecut in cantonamentul “tricolorilor” in luna mai a anului trecut, selectionerul a decis sa il recheme pe Mirel la prima reprezentativa, dupa opt luni si jumatate de absenta.

“Telenovela Radoi-Piturca” s-a terminat cu happy-end, fiind de acum de domeniul trecutului. Ieri, prin intermediul lui Paul Zaharia, ofiterul de presa al FRF, Victor Piturca a anuntat ca Mirel Radoi va imbraca din nou echipamentul galben al nationalei. “Am fost mandatat de selectioner sa va comunic ca Radoi este reprimit in circuitul echipei nationale”, a spus acesta. Pesemne, numarul 13 a fost unul norocos pentru stelist, care acum se afla in cantonamentul “ros-albastrilor” de la Mierlo in vederea jocului din Cupa UEFA de maine, cu Heerenveen.

Desi Radoi declarase anul trecut ca a parasit cantonamentul “tricolorilor” inaintea jocului din iunie 2005 cu Olanda din cauza unei accidentari, avand acceptul lui Piti, acesta din urma a negat ulterior spusele jucatorului ca i-ar fi dat voie sa plece si a decis sa  il suspende de  la actiunile primei reprezentative.

A urmat un razboi al declaratiilor dus intre Piturca si Radoi in presa, in care fiecare isi sustinea propria varianta in legatura cu acest scandal. Ulterior,  Piti a precizat faptul ca jucatorul va fi reprimit la prima reprezentativa doar in momentul in care isi va cere scuze fata de colegii de la nationala si fata de suporteri. Situatia a fost aplanata de Gigi Becali in acest inceput de an.  Astfel, Mirel a sustinut saptamana trecuta o mult-asteptata conferinta de presa, avandu-l alaturi pe nasul sau, in care a declarat faptul ca ii pare rau pentru cele intamplate si ca ii e dor de atmosfera de la lotul primei reprezentative. Ieri, antrenorul a decis sa comunice ca Radoi va fi convocat din nou la nationala.

Gigi e fericit

Gigi Becali (foto) a declarat ieri ca e incantat de faptul ca aceasta disputa a luat sfarsit. “Am vorbit cu Piti si l-am felicitat ca si-a infrant orgoliul. I-am spus ca numai cu bunatate va invinge si va reusi in viata. El mi-a spus ca a fost un om bun dintotdeauna. Sunt bucuros ca totul a luat sfarsit”, a comentat finantatorul din Ghencea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News