“Clubul Universitatea Craiova și antrenorul principal au hotărât de comun
acord rezilierea contractului, la cererea domnului Victor Pițurcă. Această
cerere a fost fundamentată de domnia sa prin prisma faptului că dorința de a câștiga
campionatul nu a fost susținută de către club. Îi dorim mult succes!”, se arată
în comunicatul emis ieri de olteni.

La rândul său, într-un
interviu acordat Gazetei Sporturilor, Piți a fost extrem de ferm, acuzând
neînțelegerile cu conducerea clubului: “Doar nu era să rămân aici, să stau să mă
bată CFR și FCSB”.

Victor Pițurcă a plecat supărat de la clujeni/ Foto: Hepta

Victor Pițurcă ar avea
oferte din plin, fiind dorit de naționala Omanului și de Pyramids FC, locul 6
din Egipt.

În plus, Pițurcă a fost
nemulțumit de faptul că s-ar fi discutat despre transferul dinamovistului Dan
Nistor în Bănie și chiar se ajunsese la un acord pentru transfer, fără ca el să
fi fost consultat.

Petrescu, până în 2022

În Ardeal, campioana le-a
dat fanilor săi o veste excelentă: Dan Petrescu, 52 de ani, a semnat
prelungirea contractului cu CFR Cluj, risipindu-se astfel zvonurile care îl
dădeau ca și plecat pe “Bursuc” din Gruia. Petrescu a semnat un nou
contract cu CFR Cluj, valabil până în iunie 2022!

Dan Petrescu și-a prelungit contractul/ Foto: Hepta

“Bursucul” a fost la baza
succesului lui CFR din ultimii doi ani, câștigând campionatele alături de
clujeni în sezoanele 2017-2018 și 2018-2019.

De asemenea, tehnicianul a
reușit în această toamnă să califice formația din Gruia în “16”-imile
Europa League, după un parcurs excelent într-o grupă din care au mai făcut
parte Celtic, Lazio și Rennes.

 
 

Urmărește-ne pe Google News