Pițurcă va antrena din nou în București, la trei ani distanță de când a părăsit echipa națională de fotbal a României.
„Dacă Victor Piţurcă va face proiectul cu CSM Bucureşti, atunci va câştiga campionatul în fiecare an. Orice este posibil în fotbalul românesc, n-aţi văzut şi dumneavoastră? Victor Piţurcă este omul care a introdus noţiunea de manager general în fotbalul românesc şi eu cred că dacă se va trece şi la noi la această situaţie nu vor mai există atâtea insolvenţe şi falimente. Aşa e în Anglia, pe care eu îl consider cel mai puternic campionat din lume”, a declarat Vivi Răchită la Digi Sport, lăsând să se înțeleagă că au existat discuții în acest sens.
„Am decis să înfiinţăm şi o secţie de fotbal şi cred că putem prelua o echipă de tradiţie din Bucureşti. Sportul Studenţesc sau Rapid, de exemplu, sunt nume care îmi vin acum în minte”, a declarat Alin Petrache, șeful CSM București, cu ceva timp în urmă.
Pițurcă ar putea antrena o echipă din București, dar nu pe CSA Steaua: îl trimite înainte pe Florentin Dumitru
Primăria ar mai avea şi o altă variantă în lucru, a amia anunțat Digi Sport, una cu ajutorul căreia ar putea ajunge mai repede în Liga 1. Ar începe o colaborare cu o echipă din Liga a III-a, de care se va ocupa Florentin Dumitru, unul dintre „copiii” lui Victor Piţurcă.
Ar trebui ca echipa să fie promovată în liga secundă, de unde ar prelua-o Victor Piţurcă, deci undeva în vara lui 2018. Cu o infuzie importantă de capital de la Primăria Bucureşti, Piţi ar pregăti o echipă tânără şi puternică, una care să se lupte pentru cupele europene încă din primul an în Liga 1.
Victor Pițurcă este un fervent susținător al ideii construirii unei noi echipe a Stelei.
Promovată în urmă cu şapte ani în prima ligă de la noi, CSM Bucureşti este deţinătoarea Ligii Campionilor la handbal feminin, la volei feminin a câştigat Challenge Cup în 2016, iar echipa masculină de handbal a ieşit vicecampioană şi a câştigat Cupa României anul trecut.