Victor Piţurcă i-a avut, astăzi, pentru prima dată la antrenament pe cei doi jucători transferaţi de la Steaua.

Polonezul Lukasz Szukala (31 de ani) a intrat în programul normal cu echipa, după ce s-a pregătit separat două zile din cauza unei răceli puternice.

Fostul selecţioner le-a acordat o atenţie specială celor doi foşti stelişti. Pe Lucian Sânmărtean l-a pus să exerseze loviturile libere de la marginea careului de 16 metri, iar lui Szukala i-a explicat pe teren ce aşteaptă de la el, atât în apărare, cât şi la fazele fixe din careul advers.

Sânmărtean a debutat sâmbătă la Al Ittihad, în amicalul câştigat, 3-2, la Dubai, cu Al Jazira (Emiratele Arabe Unite). Mijlocaşul a luat contact şi cu alergările solicitante pe nisip.

Piţi îi pregăteşte şi lui Szukala debutul. Polonezul va juca marţi în meciul-test cu Al Wasl (locul 8 în Emirate).

Victor Piţurcă a mai făcut un transfer, un supermijlocaş saudit de la rivala locală Al Ahli Jeddah, Abdulrahim Jizawi (25 de ani).

Szukala, Jizawi şi Sânmărtean

Al Ittihad se află în cantonament la Dubai. În primul amical, echipa lui Victor Piţurcă s-a impus, cu 1-0, împotriva uzbecilor de la FC Bunyodkor.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News