Premiul cel mare: 3.505.000 de euro
Fotoreporterul Libertății a reușit să surprindă un instantaneu cu agenda lui Mircea Sandu, în care șeful FRF își notase toate detaliile noului proiect tricolor: perioada contractelor, componența staff-ului lui Piți și, cel mai important, fabuloasele sume de bani pe care le va încasa selecționerul dacă își va îndeplini toate obiectivele ↓
Extrem de degajat, selecţionerul a acceptat să dezvăluie câţi bani va câştiga pe banca tehnică a naţionalei. Piţurcă va avea un salariu lunar de 35.000 de euro, ceea ce înseamnă că va încasa, la sfârşitul celor 53 de luni de mandat, 1.855.000 de euro! La această sumă se adaugă prime consistente pentru calificarea la turneele finale: o prezenţă miraculoasă la Euro 2012 va fi răsplătită cu 800.000 de euro, participarea la Mondialul din 2014 va fi recompensată cu 500.000 de euro, iar adjudecarea biletelor pentru Euro 2016 va aduce în contul selecţionerului încă 350.000 de euro. În total, Victor Piţurcă poate câştiga 3.505.000 de euro la sfârşitul celei de-a treia aventuri la naţionala României.
Mircea Sandu «l-a înţepat» pe Gică Hagi
Mircea Sandu s-a declarat dezamăgit de faptul că Gică Hagi (foto) a refuzat să preia naţionala, comparând atitudinea defensivă a “Regelui” cu cea a lui Piţurcă. “Îmi pare rău că Hagi nu a avut curajul necesar să preia echipa. Am dat însă peste un om mai curajos, care a acceptat oferta”, a declarat “Naşu”, care a mai precizat că Piţi şi Anghel Iordănescu sunt singurii oameni din România potriviţi pentru postul de selecţioner.
Gabi Tamaş, «urecheat»
Victor Piţurcă le-a transmis un mesaj clar tricolorilor, ameninţându- i că va da milităria jos din pod: “Mă deranjează că unii jucători (n.r. – Mutu, Raţ, Săpunaru şi Tamaş) n-au participat la amicalul cu Brazilia. Au depăşit limita! Sper să nu se mai repete. Tamaş nu mai venea niciodată la lot dacă nu se urca în avion, iar eu eram selecţioner”.
fotografii: Gabriel Chirea