Victor Piţurcă a declarat duminică, la reunirea echipei naţionale în vederea amicalului cu Uruguay, că are pretenţia ca jucătorii cu experienţă din lot să fie un exemplu pentru ceilalţi. „Nu există supărări la jucători. Cine se supără chiar nu mai vine la naţională. Pentru Mutu e ultimul tren de a prinde un turneu final de Campionat Mondial, iar el e liderul echipei şi de ceea ce face el depind şi ceilalţi”, a explicat Victor Piţurcă, conform rtv.net.
Legat de scandalul cu Steaua, selecţionerul a dezminţit existenţa oricărui conflict cu liderii grupării din Ghencea: „Am înţeles că a apărut în presă azi un aşa zis conflict între mine şi Steaua. Am acceptat ca Steaua să se pregătească în acest complex fără niciun fel de problemă, dar am avut pretenţia ca atunci cand naţionala are acţiune să nu fie prezenţi aici”.
Prima reprezentativă a României va întâlni, miercuri, de la ora 20.30, pe Arena Naţională din Bucureşti, selecţionata Uruguayului, într-o partidă amicală.