Întors de la Viena, unde a vizionat meciul dintre Austria şi Serbia, adversarele României în campania de calificare la CM din 2010, Victor Piţurcă a fost reţinut de procurorii DNA, fiind învinuit în dosarul „Valiza”.
Victor Piţurcă a fost reţinut ieri pe Aeroportul Henri Coandă de procurorii DNA, însoţiţi de zece poliţişti. Pentru că a refuzat în mai multe rânduri să vină la DNA pentru a i se prezenta motivele învinuirii în dosarul „Valiza”, procurorii au obţinut un mandat de aducere ce a fost pus în practică ieri, în timp ce Piţurcă se întorcea de la Viena. Piţurcă este acuzat de „favorizarea infractorului”, selecţionerul României fiind acuzat că ar fi semnat, ca martor, precontractul încheiat, în fals, între Becali şi un om de afaceri din Cluj, Radu Marino. Acest contract justifică suma de 1,7 milioane de euro reţinută de procurorii DNA în ziua meciului CFR – Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului trecut. Procurorii DNA încearcă să demonstreze că această sumă era destinată de patronul Stelei, Gigi Becali, premierii jucătorilor Universităţii în cazul unui rezultat favorabil contra CFR-ului.
„Am fost aşteptat la aeroport de procurori care aveau mandat de aducere. Unde mă luaţi, am treabă, trebuie să dau interviuri presei”, a declarat Victor Piţurcă.
Nu se consideră vinovat
Selecţionerul a declarat la ieşirea din sediul DNA că nu se consideră vinovat de nimic şi că nu s-a prezentat pentru că nu a primit citaţia procurorilor. „Nu pot să vă povestesc. Nu s-a întâmplat nimic deosebit. Au venit doi oameni, nu zece, cum s-a vehiculat. Asta e ţara românească. Este un mare abuz pentru că eu nu am fost înştiinţat oficial să mă prezint la DNA. Ei spun ca au trimis citaţie la vechiul domiciliu, dar eu nu am primit nimic. Nici nu au discutat cu mine mare lucru, ci cu avocaţii mei. De ce să mă consider vinovat?”, a declarat Piţi.
Dumitru Dragomir: „Ca pe timpul lui Stalin”
„DNA se comportă ca pe timpul lui Stalin. L-au aşteptat o haită ca să-l ia. Trăim într-o ţară poliţienească. Dacă pentru chestia cu valiza a fost reţinut aşa, e grav. În toata lumea va ajunge zvonul că a fost arestat Piţurcă”, a spus Dumitru Dragomir la GspTV.