ACTUALIZARE 11 februarie. Meciul Islanda – România, dar și jocul de tineret România – Danemarca, programat pe 31 martie, la Craiova, în preliminariile Campionatului European din 2021, vor fi amânate. Vor fi suspendate, probabil, toate jocurile internaționale, anunță gsp.ro.

  • Decizia UEFA a fost luată după ce s-a constatat că mulți jucători sunt prinși în zonele ”roșie” și ”galbenă” și, chiar dacă vor putea să plece de acolo, trebuie să stea în carantină.

Alertă la FRF. Răzvan Burleanu: ”Dacă există cel mai mic risc pentru jucătorii noștri, nu vom face deplasarea în Islanda”

ACTUALIZARE 8 martie. Gazeta Sporturilor l-a contactat pe Gudni Bergsson, președintele Federației Islandeze de Fotbal, iar acesta a dezvăluit că sunt șanse ca meciul să se joace fără fani în tribună.

Luăm în considerare să jucăm fără spectatori meciul cu România din 26 martie! Luni avem o întâlnire pe tema deciziilor pe care le putem lua legate de coronavirus. În prezent nu excludem nici o variantă. Monitorizăm dezvoltarea situației în Islanda și în Europa. Ar fi o situație neplăcută pentru fani ca ei să nu aibă acces în stadion. Probabil pentru România ar fi un avantaj să joace fără suporteri în tribune, dar înainte de orice importantă e siguranța oamenilor.

Gudni Bergsson:

Noi cazuri de coronavirus

În Islanda numărul bolnavilor de coronavirus crește alarmant. Sâmbătă s-au înregistrat 6 noi cazuri! În total sunt 50 de persoane care au fost contaminate cu COVID-19.

Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume

LIVE UPDATE | Coronavirus în Europa: Bilanţul morţilor a crescut la 197 în Italia. Islanda a decretat stare de urgență

Vineri, 6 martie, selecționerul Mirel Rădoi a anunțat convocările preliminare ale jucătorilor care evoluează în străinătate.

Lista cuprinde 26 de tricolori care s-ar putea regăsi în lotul final, cel care va conține și numele jucătorilor din campionatul intern și care va fi anunțat ulterior.

Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon/Franța, 67/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), Ionuț Radu (Parma/Italia, 0/0), Silviu Lung (Kayserispor/Turcia, 3/0), Costel Pantilimon (Omonia Nicosia/Cipru, 27/0)

Fundași: Romario Benzar (Perugia/Italia, 19/0), Vasile Mogoș (Cremonese/Italia, 1/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia/Polonia, 2/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa/Rusia, 9/0), Dragoș Grigore (Ludogorets/Bulgaria, 37/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 18/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 57/0)

Mijlocași: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 4/0), Răzvan Marin (Ajax/Țările de Jos, 21/1), Paul Anton (Krylia Sovetov/Rusia, 11/0), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 0/0), Dorin Rotariu (FC Astana/Kazahstan, 10/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 37/10), Ianis Hagi (Rangers FC/Scoția, 10/0), Alexandru Mitriță (New York City FC/SUA, 11/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 37/3), Alexandru Băluță (Slovan Liberec/Cehia, 5/1), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 4/0)

„Violentul” și „Vizitatorul”, cazurile care au pus pe jar Securitatea din Timiș în ultimii ani ai comunismului
Recomandări
„Violentul” și „Vizitatorul”, cazurile care au pus pe jar Securitatea din Timiș în ultimii ani ai comunismului

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets/Bulgaria, 37/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 14/6), Florin Andone (Galatasaray/Turcia, 25/2)

“Am decis să avem o listă mai largă de jucători din străinătate cărora le trimitem convocarea preliminară, pentru că pot să apară accidentări sau alte situații nefericite până la intrarea în cantonament. Fiecare dintre acești jucători poate fi o soluție pentru echipa națională, așa că toți trebuie să fie total concentrați pentru meciul cu Islanda!”, a afirmat Rădoi, citat de frf.ro.

Ștefan Radu l-a refuzat pe Mirel

Am discutat cu Ștefan Radu, iar decizia lui privind prezența la echipa națională rămâne aceeași. Nu există probleme între noi doi sau între el și Federație, pur și simplu e o decizie pe care a luat-o în trecut și orice revenire ar însemna discuții pe care nu le dorește, pe tema absenței lui de până acum. Are 33 de ani, e opțiunea lui pentru finalul de carieră, deși mi-aș fi dorit să lucrăm împreună pentru România. În același timp, nu vreau nici să fie blamat pentru această menținere a deciziei, nici să prelungim inutil un subiect deja închis, mai ales în contextul acestei partide foarte importante care urmează.

Mirel Rădoi:

”Sunt puține zile rămase până la deplasarea în Islanda, vor fi și mai puține de lucrat efectiv cu jucătorii, e un context special și pentru mine. Astfel, atmosfera în jurul echipei naționale devine esențială, poate mai mult ca oricând. Ca să evit orice speculații, în urma analizei mele și a staff-ului, nu am purtat discuții cu alți jucători retrași din circuitul naționalei. Cred că putem învinge Islanda și avem toate resursele necesare pentru asta”, a spus selecționerul Mirel Rădoi.

Asistenții maternali, condiție nouă pentru a putea activa. Dramele pe care le poate naște modificarea: „Ne gândim la interesul superior al copilului”
Recomandări
Asistenții maternali, condiție nouă pentru a putea activa. Dramele pe care le poate naște modificarea: „Ne gândim la interesul superior al copilului”
  • Dacă va obține calificarea la Euro 2020, România va evolua în grupa C, găzduită de Amsterdam și București, alături de Țările de Jos, Ucraina și Austria. Tricolorii ar juca pe Arena Națională partidele cu Austria (14 iunie) și Ucraina (18 iunie), în timp ce partida contra Țărilor de Jos s-ar disputa la Amsterdam (22 iunie).
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
FANATIK.RO
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
FANATIK.RO
Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Observatornews.ro
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI