Paula Ungureanu (29 de ani) a avut o evoluţie memorabilă în meciul cu Ungaria, de luni, de la Mondialul de handbal feminin din China. Nu doar Paula e portar, ci şi soţul ei, Marian.
“De multe ori glumim că ne mai trebuie o poartă în casă, atât de mult iubim această meserie a noastră”, spune Paula. Marian Ungureanu (30 de ani) a jucat ultima oară la FC Oltchim Rm. Vâlcea, în eşalonul trei al fotbalului românesc. Acum e liber de contract.
Marian Deaconescu, antrenorul oltenilor, l-a caracterizat pe goalkeeper: “Nu mai jucase de ceva timp, dar este un portar bun. Mi-a plăcut, are reflexe, se pregăteşte foarte bine”.
Marian o vrea îmbrăcată în aur
El crede că Paula şi colegele sale pot cuceri o medalie mondială în China. Marian e gata să-şi aştepte soţia cu un imens buchet de trandafiri, la fel cum a făcut după turneul final din Rusia, când fetele au cucerit argintul. “Sper să vină îmbrăcată în aur”, spune el.
Huţupan va avea o fetiţă
Însărcinată în patru luni şi jumătate, Luminiţa Huţupan (38 de ani), fosta portăriţă a naţionalei, a fost la medic marţi după-amiază şi a aflat sexul copilului: “E fetiţă! Eu n-am avut nici o pretenţie. Sănătoasă să fie! M-aş fi bucurat la fel de mult dacă Dumnezeu mi-ar fi dăruit un băieţel. Oricum, se zice că fetele sunt mai apropiate de familie şi îşi ajută mamele”.