Au trecut şase zile de la înfrângerea suferită de Lucian Bute (33 de ani) în faţa lui Jean Pascal, dar confruntarea dintre cei doi continuă să stârnească controverse. O demonstrează reacţia britanicului Mickey Vann (70 de ani), fost pugilist şi actual arbitru de box.
“Eram curios să aflu ce a mai rămas din Lucian Bute după ce a fost masacrat de Carl Froch şi am primit răspunsul duminica trecută, când a fost învins la puncte prin decizie unanimă de Jean Pascal”, a declarat Mickey Vann pentru site-ul boxingnew sonline.net.
Dezamăgit de meci, arbitrul britanic s-a străduit să găsească o justificare pentru evoluţia ştearsă a românului.
Aluzie la K.O.-ul suferit în 2012
“Lupta în sine a fost foarte slabă, în condiţiile în care Bute n-a părut dispus să preia iniţiativa. Nu ştiu, poate că a avut prea mult respect pentru adversar din cauza forţei superioare de lovire a acestuia sau poate că Froch i-a extirpat ouăle lui Bute în 2012, când l-a deposedat de titlul de campion al categoriei supermijlocii”, a continuat Mickey Vann, referindu-se la prima şi cea mai severă înfrângere din cariera boxerului român (K.O. în repriza a 5-a, în faţa britanicului Carl Froch, pe 26 mai 2012, la Nottingham).

 
 

Urmărește-ne pe Google News