Steaua conduce acum cu 2-0 în finala Superligii, care se joacă după sistemul cel mai bun din cinci partide.

”Roș-albaștrii” au condus de trei ori, dar campioana en titre a egalat de fiecare dată, iar în ultimul sfert nu s-a mai înscris, astfel că s-a trecut la aruncările de departajare.

Ivan Krizman, Nikola Murisic și Djordje Filipovic au punctat pentru Steaua, iar Mihnea Chioveanu, Tiberiu Negrean și Ramiro Georgescu au marcat golurile orădenilor.

Poloiștii antrenați de Andrei Iosep și Răzvan Cristescu au înscris 4 din cele 5 lovituri, prin Nikola Murisic, Djordje Filipovic, Ivan Krizman și Nicolae Diaconu, în timp ce pentru orădeni au transformat Mihnea Gheorghe și Tiberiu Negrean. Au ratat Vojislav Cupic și Alex Popoviciu.

Următoarele meciuri sunt programate la Oradea, la Bazinul Olimpic ”Ioan Alexandrescu”, săptămâna viitoare.

În finala mică, Dinamo București și Sportul Studențesc Corona sunt la egalitate, 1-1, la general, după ce Sportul s-a impus în Bazinul Dinamo cu 7-5. Următoarele două partide vor avea loc la Brașov.

 
 

Urmărește-ne pe Google News