„În lumina escaladării agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, naționala Poloniei nu va juca un meci împotriva Rusiei”, a notat pe Twitter, Cezary Kulesza, președintele FPF.
Kulesza a dezvăluit că reprezentanții federației poloneze de fotbal sunt în discuții cu omologii din Suedia și Republica Cehă, alte naționale angrenate în lupta de calificarea la Cupa Mondială 2022, pentru a prezenta o poziție comună la FIFA în acest caz.
„Gata cu vorbele, este timpul să acționăm”, a mai precizat Cezary Kulesza.
„Decizia corectă! Nu îmi pot imagina să joc un meci împotriva Rusiei în situația în care agresiunea armată în Ucraina continuă. Fotbaliștii și suporterii ruși nu sunt vinovați pentru asta, însă nu putem sta cu mâinile în sân”, a reacționat pe Twiiter Robert Lewandowski, cel mai bun fotbalist polonez din istorie.
Federaţiile de fotbal din Polonia, Suedia şi Cehia au emis, joi, un comunicat prin care anunţă că nu vor ca meciurile din play-off-ul pentru Cupa Mondială din Qatar să se dispute pe teritoriul Rusiei.
În play-off-ul pentru CM 2022, Rusia ar urma să evolueze pe teren propriu în semifinala cu Polonia, pentru ca apoi, dacă se va impune, să întâlnească pe învingătorea dintre Cehia și Suedia tot acasă!
Semifinalele Rusia – Polonia și Suedia – Cehia sunt programate la 24 martie, în timp ce finala va avea loc la 29 martie.
FOTO: EPA