Măsura fusese anunțată de Anghel Iordănescu, într-un interivu pentru ”Libertatea”, dar și de acțiunile conducerii, care a angajat deja un neamț la lotul național. ”Staff-ul nostru medical e la ani lumină de ce se întâmplă în străinătate. Noi facem injecții și dăm cu gheață, atât! Am cumpărat degeaba o cameră hiperbarică, că noi tot în butoaie stăm. Am fost în Germania și am văzut metode de recuperare ce pentru ai noștri par SF! De aceea l-am și adus pe Christos Papadopoulos în calitate de șef al staff-ului medical”, au explicat surse federale.

De asemenea, contextul nu este deloc unul favorabil doctorilor care nu au specializarea Medicină Sportivă, având în vedere cazul Patrick Ekeng, unde doctorii (cel de la Dinamo și cel de la Salvare) au fost acuzați de pasivitate (se știe că Pompiliu Popescu este ginecolog, nici măcar ortoped sau de Medicină Generală).

Unul dintre masori, Victor Hexan, care lucrează și la Șahtior Donețk, activa din 1987 la echipa națională! 

În locul lui Popescu va fi uns, cel mai probabil, doctorul Bârsan, aflat la loturile de juniori. Bârsan este de meserie stomatolog, Popescu este de meserie ginecolog!

Ciudat este că Iordănescu, care a dus o grămadă de bătălii alături de Pompiliu Popescu, nu i-a ținut partea medicului în conflictul cu conducerea!

Citiți și

FRF confirmă divorțul de staff-ul medical

Reacția medicului care-l va înlocui pe ”nemuritorul” Pompiliu Popescu la națională

Despărțire cu scandal! Pompiliu Popescu n-a acceptat rezilierea contractului și va da în judecată FRF. Suma cerută de doctor în instanță

Cum i-au umilit șefii FRF pe masori! I-au obligat să renunțe la vechile contracte și să-și facă PFA-uri. S-au ales cu praful de pe tobă! În 2008, au luat fiecare câte 25.000 de euro!

Iordănescu, în scandalul primelor: ”Îi anunț că nu sunt casier”

Anghel Iordănescu este convins că staff-ul auxiliar își va primi primele de calificare promise de conducerea FRF. Selecționerul nu înțelege însă de ce nemulțumirea colaboratorilor săi a izbucnit în presă. ”Președintele direct, și prin mine personal, le-a promis banii celor din stafful medical și administrativ, dar să-și deschidă conturi la sponsorul nostru, Bancpost, și să mai aibă răbdare.

Prioritatea a fost ca banii să fie virați în conturile jucătorilor până la meciurile cu Litunia și Spania. Când președintele Federației le promite că într-o săptămână de la meciul cu Spania le dă banii, tu te apuci și critici prin spate conducerea Federației, antrenorul echipei naționale că nu ți s-au dat banii?

Transmite-le că eu nu sunt casier, ca să știe, dacă nu știu lucru ăsta!”. Repetă și bate cu pumnul în masă. ”Eu personal le-am spus: Am avut o discuție cu președintele Federației, l-am rugat și a fost extrem de operativ. Mi-a spus: Da, domnule Iordănescu sunt de acord cu dumneavoastră să le dăm jucătorilor primii și într-o săptămână le punem banii și lor. Nu mă pricep la operațiuni financiare și nu intră în atribuțiunile mele să știu procedurile astea”.

”I-am văzut pe unii mai plângăreți, pe la colțuri. Dar vor lua primele de calificare”

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a comentat și el scandalul primelor pentru staff-ul auxiliar. ”În primul rând, am plătit primele pentru jucători și staff-ul tehnic, cu vreo două luni mai devreme. Acest lucru s-a întâmplat înaintea dublei amicale cu Lituania și cu Spania. Bineînțeles, și ceilalți vor intra în posesia primelor. I-am văzut pe unii puțin mai plângăreți, pe la colțuri. Am discutat cu ei, atât eu, cât și domnul Iordănescu. N-ar fi trebuit să se plângă atât de mult. Mai degrabă, să pună în balanță ce au oferit naționalei și care sunt pretențiile lor. Într-adevăr, unii au avut pretenții mai mari decât implicarea. Toate contractele se respectă. Unii sunt deja liniștiți, alții se vor mai liniști în zilele următoare”, a declarat Burleanu într-un interviu Libertatea.

Citește și:

Scandalul primelor de calificare a intrat în prelungiri. FRF cere răbdare și anunță un nou termen de plată

Situație explozivă la națională! Oamenii din staff-ul lui Iordănescu nu și-au încasat primele de calificare. Selecționerul riscă să rămână fără ajutoare, înainte de Euro! EXCLUSIV

FRF l-a angajat pe Christos! A fost adus să facă minuni / GALERIE FOTO

EXCLUSIV. 50 de zile până la Euro 2016 | Anghel Iordănescu: ”Cine marchează 10 goluri în ultimele etape și nu a fost blat, va fi convocat!”

REMEMBER 1994 / “Puteam fi foarte uşor campioni mondiali!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News