„Sunt foarte furios! Am lucrat 26 de ani la FRF, însă cu această conducere a Federaţiei nu se mai poate continua! Mi-am cerut drepturile, iar securiştii de acolo mi-au dat banii tocmai după ce au lansat pe piaţă informaţia că nu voi mai lucra la Federaţie, deci am primit banii acum! Încerc, cu greu, să-mi găsesc cuvintele, pentru că dacă-mi dau drumul la gură îmi faceţi episoade. Nu am cum să mai lucrez cu domnişoara Burleanu! Şi-a pus unealta Anghel Iordănescu să mă anunţe că sunt tăiat pentru deplasarea din Italia, atât eu, cât şi staff-ul meu. De ce vă spun că dacă îmi dau drumul la gură iese scandal? Acum o lună de zile, o mare parte din mebrii staff-ului meu au fost rugaţi să accepte trecerea contractelor pe PFA (n.r. – persoană ficzică autorizată)”, a declarat Pompiliu Popescu pentru fanatik.ro.
„De ce să facem chestiile astea? În această dimineaţă am fost la Federaţie şi am lămurit nişte chestii, însă vă repet, nu voi mai continua cu domnişoara Burleanu! M-a deranjat că au aruncat pe piaţă informaţia că nu mai sunt acolo, apoi m-au căutat să-mi dea banii. Le-am spus în faţă că vechea conducere se achita de obligaţii până la ultimul leuţ, iar eu când mi-am cerut primele pentru meci de meci mi-a spus că să aşteptăm până la sfârşit şi apoi să tragem linie. Acum, suma pe care am primit-o este ok, însă a trebuie să fiu târât în circul ăsta, ca să-mi primesc banii? Pe cine să aducă în locul meu? Tot o unealtă de-a lor, ca să o manevreze aşa cum vor ei. Mă opresc aici pentru că sunt foarte supărat”, a mai spus Pompiliu Popescu.