În timp ce tatăl și unchiul său și-au jurat că nu vor mai călca pe stadion la meciurile naționalei, Nicholas Popescu a fost convocat la naționala Under-15, pregătită de Adrian Vâsâi, selecționer numit în iulie 2017. Deja, vărul său, Ianis, legitimat la Fiorentina, joacă la naționala de tineret a României.

A plecat la de la Viitorul, joacă la Voluntari

Nicholas Popescu evoluează la clubul FC Voluntari, după ce o vreme a fost legitimat la Viitorul Constanța.

”La vârsta de 5 ani, Nicholas a venit la mine, a lucrat cu mine 7 ani, apoi, timp de un an, s-a antrenat la mine, dar juca la Viitorul. De un an, s-a mutat la Voluntari, să fie mai aproape de casă. Naveta devenise obositoare. Nicholas a mai fost la câteva selecții, trialuri, la națională, dar probabil că acum cei de la federație vor să definitiveze lotul”, ne-a declarat Marcel Pigulea, șeful de la Pro Luceafărul.

Nicholas (14 ani; este născut pe 2 ianuarie 2003, la Istanbul) evoluează pe postul de mijlocaș în spatele vârfului, zona preferată și de vărul său, Ianis (19 ani), în prezent la echipa italiană AC Fiorentina.

”Nicholas este cam slăbănog. «Caroseria» a luat-o înaintea «motorului», ca să fac o glumă. În schimb, Ianis a mai pus carne pe el”, punctează același Pigulea, ”părintele” celebrului Luceafărul, unde i-a șlefuit pe Hagi și pe Popescu.

115
meciuri a jucat Gică Popescu (49 de ani) pentru echipa națională a României, marcând 16 goluri, în perioada 1988-2003. ”Baciul” este în conflict deschis cu actuala conducere a FRF. A fost încarcerat, pe 4 martie 2014, în ”Dosarul Transferurilor”.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News