Jurnaliștii britanici de la The Times îl văd pe David Popovici urmașul marelui înotător australian Ian Thorpe. Deținător a 5 medalii de aur la Jocurile Olimpice de vară și a 11 medalii de campion mondial, Thorpe a fost cel care de altfel i-a și oferit medalia de aur aseară lui Popovici.

„Să-l cunoaștem pe David Popovici, noul Thorpedo care poate schimba fața stilului liber. Românul a luat cu asalt Mondialele și vrea să facă din imposibil posibil. Când Ian Thorpe, regele înotului de 200 m liber, și-a onorat promisiunea făcută românului David Popovici de a se prezenta la Budapesta pentru a-i înmâna medalia de aur, a părut un fel de înnobilare. 

În 1998, un tânăr de 15 ani, pe numele lui Thorpe, a devenit cel mai tânăr campion mondial, la peste 400 m. Acum, toți ochii sunt ațintiți asupra „noului Thorpedo” – un adolescent care își depășește colegii mai în vârstă și mai experimentați și care posedă aceleași atribute fizice și aceeași strategie care l-au făcut pe Thorpe o legendă”, a scris Times, citat de GSP.

Italienii și francezii, un pic supărați

Popovici show – așa descrie ziarul italian Gazzetta dello Sport prestația românului în finala de 100 de metri. Supărați că Italia nu a luat nicio medalie la Mondialele de înot, jurnaliștii din peninsulă remarcă și ei dubla istorică a românului și îl citează pe acesta: „În primul rând, aș fi putut să înot mai bine, dar oboseala a început să sosească și mă bucur că s-a terminat. Mă numesc vrăjitorul piscinei?”.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
„Popovici show”. Ce scrie presa internațională după victoria istorică a românului de 17 ani
Gazzetta dello Sport

Și cotidianul francez sportiv L’Equipe privește finala cu un regret, cel al eșecului compatriotului Maxime Grousset, cel care a terminat pe 2: „Maxime a câștigat miercuri medalia de argint, fiind depășit de românul David Popovici, în vârstă de 17 ani. Am visat la aur pentru Grousset, a început foarte bine, dar a terminat la șase sutimi în spatele lui Popovici”, scrie publicația din Hexagon, citată de Gsp.

Același ton și în ziarul generalist Le Figaro, care consemnează victoria la un vârf de deget a românului și citează o declarație dată de acesta pentru France Télévisions: 

„Anul trecut la Tokyo am pierdut medalia de bronz pentru 2/100” așa că „acum știu ce înseamnă să câștig în acest fel”. Publicația amintește și că Popovici a devenit cu timpul din finala câștigată la 200 de metri al patrulea cel mai rapid om din istorie la această probă.

Zâmbetul lui David, în Washington Post

„Aur pentru starurile adolescente Summer McIntosh și David Popovici la mondialele de înot”, scrie cotidianul american Washington Post care îl citează pe român. „La aeroportul va fi haos, dar sunt pregătit pentru el”, a spus Popovici despre întoarcerea sa la București. „Pentru România înseamnă mult și deși nu pot să explic foarte bine, sunt foarte fericit”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI