Drumul steliştilor spre victorie a fost deschis imediat după pauză de o gafă de cascadorii râsului comisă de portarul Marinescu şi de fundaşul portughez Serginho. Cei doi s-au tamponat în careu precum comicii vestiţi Stan şi Bran, alergând besmetiţi după o minge aruncată în adâncime de Sânmărtean, iar Adi Popa le-a furat obiectul şi a făcut 1-0 după doar opt secunde de la reluare.
Goalkeeperul Andrei Marinescu a explicat pentru Libertatea momentul-cheie care a decis meciul: ”Am strigat la Serginho că ies, dar el nu înţelege limba română. Am crezut că va proteja mingea şi o pot prinde, dar nu-mi dau seama de ce a lăsat-o să cadă. E şi vina mea, nu trebuia să ies. Am revăzut faza şi îmi reproşez că m-am grăbit să ies din poartă.
Fără acea greşeală puteam spera la un egal. Steliştii mi s-au părut foarte obosiţi. Mulţi dintre ei nici n-au transpirat. Au jucat mai mult cu gândul la meciul cu Aalborg”.
Cu tribunele închise, Steaua a rezolvat meciul din experienţă. Fostul stegar Alex Chipciu (80) a stabilit rezultatul final, 2-0.
Antrenorul Stelei, Costel Gâlcă, a pus pe seama oboselii evoluţia mai puţi convigătoare a echipei sale: ”Se vede că am avut mulţi jucători la echipele naţionale. N-au avut prospeţime. Sperăm să îi recuperăm pînă la meciul din Europa League”.