Confesiune emoționanță despre viața de familie – e căsătorit de 4 ani, și o mărturisire mai puțin obișnuită pentru un bărbat: „Am o fetiță de aproape trei anișori și mai vreau una! Un mic Pantilimon? Nu, că m-am chinuit eu destul”.

Libertatea: Panti, începe lupta pentru Euro 2020? Ce așteptări ai tu, ce să sperăm noi și suporterii naționalei?
Costel Pantilimon:
Suporterii să asptepte o echipă foarte motivată. În momentul de față, naționala arată bine, a avut rezultate în ultima perioadă. Nu promit nimic, însă toți trebuie să creadă că echipa României poate câștiga grupa de Liga Națiunilor. Am fost la Euro 2016, mai vrem să facem performanță, iar primul pas e calificarea la un turneu final!

„A început reconstrucția, vrem calificarea la un turneu final”

Primul meci, vineri, cu Muntenegru. Ce va fi la Ploiești?
Muntenegru e o trupă puternică, solidă. Poate nu foarte tehnică, poate fără prea multe individualități, excluzând 2-3 jucători talentați, însă au grup bun, provenit in corpore de la naționala lor de tineret. Pe de altă parte, și noi am început reconstrucția, iar un mare plus ar fi să mergem la Euro 2020. Sperăm să reușim.

Până una-alta, poarta pare că stă bine, dacă nu cel mai bine!
Cred că echipa națională nu prea a dus lipsa de portari în ultimii ani, e un post care e la mare cautare la noi, cum se zice. Suntem ok cu toții, e important că și eu, și Tătărușanu, și Niță jucăm meci de meci și că suntem în condiție fizică bună. Așadar, alegerea lui Cosmin e dificilă, de el depinde!

„Cu domnul Daum, n-a fost să fie. Eu îl respect”

Ai lucrat cu Christoph Daum, acum a venit Contra, cum a fost modificarea?
Eu îl cunosc pe Cosmin de mult timp, am jucat cu el, am fost antrenat de el, acum iar e antrenorul meu. E o diferență între ei. Cosmin cunoaște foarte bine  ce se întâmplă la natională, cunoaște spiritul, stie cu ce se mănâncă, despre ce e vorba în fotbalul românesc și asta face diferența. Eu am lucrat bine și cu domnul Daum, nu am avut probleme. Îl respect enorm și, cu noroc in anumite situații, poate că vorbeam acum altfel. N-a fost să fie, a înțeles și Daum, a înțeles și FRF, și s-a făcut schimbarea.

Daum a avut ghinion? Păi declara aiuritor că o să atacăm și când ne apărăm, vă punea să trageți autocarul cu cârca, să „unească” echipa…
A fost ghionion la p
enalty-ul ratat cu Muntenegru, când Enache a alunecat, terenul din Armenia. Nu dau timpul înapoi. Oamenii au vorbit, unii l-au blamat, alții l-a susținut. Pe mine, Daum m-a învățat chestii și îl apreciez, a încercat aducă unele idei, principii. Oricum, s-a tras linie și a venit altcineva. Mai multe ce să zic?!

Și azi care e atmosfera?
Lucrurile merg spre bine, numai că ar trebui să aibă noroc Cosmin. Au venit la lot jucători buni, tineri, sânge proaspăt. Până la urmă, însă, importante sunt rezultatele, fără rezultate nu faci nimic, nici o reconstrucție, nimic… Cosmin a știut de la început care e situația, a dat startul trezirii la oficiale și amical, a adus spiritul de învingător, sperăm să ne țină moralul bun în ambele campanii, și în Liga Națiunilor, si în preliminarii.

„Disciplina e de bază la Cosmin”

Ai spus că îl cunoști de mult timp pe Cosmin, cum e el ca selecționer?
Mie mi-e usor să lucrezi cu el. Disicplina e de bază. Și la domnul Daum era disciplină, dar poate era un pic mai complicat, transmitea totul prin translator. Unele lucruri nu au mers, într-adevăr. Ca tuturor, îmi pare rău că nu am reușit mai mult, o calificare la Mondialul din 2018.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Gazonul… Cum e gazonul de la Ploiești?
Din cauza schimbărilor bruște de temperatură, gazoanele nu arată bine nicăieri în Româmia. Sperăm ca la ora jocului să fie în cea mai bună condiție. Oamenii de acolo nu pot face, totuși, minuni peste noapte, sperăm să ne descurcăm.

Echipele românești au spus adio prematur cupelor europene. E o problemă?
E și nu e! Naționala e cu totul altceva, sunt segmente diferite. La club, lucrezi zi de zi, aici – o dată la lună, e alt spirit, altă atmosferă. Cei de la Steaua, de exemplu, au suficientă experiență, nu au de ce să se gandescă la ce a fost cu Rapid Viena. Sunt profesioniști, vin alte meciuri, nu stau cu gandul la ce a fost!

Dezamăgirea Watford

Ești la al optulea an în Anglia, cum te simți?
Foarte apreciat! Anglia e o a doua mea casă, mă simt excelent!

Regreți vreo mișcare? Poate că ai plecat de la City?
Am regretat transferul de care am fost cel mai sigur, cel la Watford. Un eșec total, nu m-am asteptat. Eram atât de sigur. Nu a fost problema cu titularul Heurelho Gomes. Eu venisem de la Sunderland, ieșisem portarul anului în Premiership. Am zis că e mai bine să plec, pentru mine și pentru viitor, undeva unde sunt dorit. Dar s-a dovedit ca n-a fost așa. E un capitol peste care am trecut, nu-mi face plăcere să mai vorbesc despre asta!

„Nu vrea să mi se plângă de milă, la fotbal e vorba de mine! Sunt mândru de părinții mei surdo-muți”

Se știe că părinții tăi sunt surdo-muți…
Oprește-te puțin: ideea e că nu m-am ascuns niciodată, da, părinții mei sunt surdo-muți, însă nu am vrut să-mi implic familia în nici o direcție. Nu am vrut și nu vreau să fac o dramă din povestea asta, oamenii au tendința de a-ți plânge de milă și nu e cazul. Sunt mândru de părinții mei, sunt bucuros că-i am! Au fost la Euro 2016, se bucură de realizările mele, îmi sunt alături tot timpul!

Ai avut vreo problemă din cauza asta?
Nici o problemă, dar am evitat mereu să-i implic, nu e cazul. La fotbal, e vorba de mine, nu de familia mea…

„Am o afinitate pentru fetițe”

Ești căsătorit de patru ani, ai o fetiță, vine și micul „Panti”?
Da, eu și Andreea avem o fetiță de trei anișori. Pentru încă un moștenitor, chiar am de lucru cu soția. Eu rămân tot la gandul de a avea fetiță, să mă ajute Dumnezeu. Am o afinitate pentru fetițe! De ce? Pâi la cât am suferit eu, să nu mai sufere cineva! Fotbalul e frumos, îți oferă multe chestii, în viața de sportiv. Totuși, pentru a reuși, îți trebuie mult noroc, oameni portriviți în anumute perioade.

„Tata a insistat să rămân în poartă. La câte paturi îi rupsesem…”

Pantilimon a început fotbalul la Aerostar Bacău. La început, a fost atacant.. „Am avut și o perioadă grea când am zis: „Gata, nu vrea să mai stau în poartă!”. Tata a fost cel care a insistat că locul meu e între buturi. „Păi mi-ai rupt toate arcurile paturilor din casă cu plonjoanele tale, acum rămâi portar”, așa mi-a zis. Și m-a convins.

„Am crescut cu Buffon”

Idolul lui Costel a fost goalkeeperul italian Gianluigi Buffon, 40 de ani, care apără și azi, la PSG (Franța). „A crescut cu Gigi, de cand era la Parma îl urmăresc. Ne-am și cunoscut, sunt mândru de asta, e unul dintre oamenii pe care îi apreciez pentru jocul lui și pentru cum e el ca om. Am învătaț enorm de la el, de fapt cred că 80 la sută din portarii de vârsta mea l-au avut ca model pe peninsular”.

Despre concurența istorică” „Panti” vs „Tătă”

„Între mine și Ciprian Tătărușanu a fost tot timpul o rivalitate tot timpul. E o concurență normală, dar și un respect între noi. Suntem împreună de mult timp, ne știm de mult timp, am fost coechipieri și la tineret. Au fost perioade și perioade, ba juca el și eu – nu, ba invers. Concurența a fost, e și va fi benefică pentru națională. Mai avem mult timp de apărat”.

Titlu și Cupa Ligii cu Manchester City

În vară, Pantilimon a semnat pe trei ani cu Nottingham Forest, din Championship (liga a doua engleză). „Panti” a evoluat la „pădurari” în a doua jumătate a sezonului trecut sub formă de împrumut de la Watford, iar acum a fost transferat definitiv, pentru o sumă nedezvăluită. Costel a mai jucat în cariera sa la FC Timişoara, în 2002 s-a transferat la Manchester City, cu care are în palmares titlul în Premier League şi Cupa Ligii în ediţia 2013-2014, după care a plecat la Sunderland, unde a petrecut doi ani. În 2015 a semnat pentru Watford, iar în sezonul precedent a evoluat sub formă de împrumut la Deportivo La Coruna, înainte de a ajunge la Nottingham Forest.

Reporterul, cu tricoul Muntenegrului! Mihai Toma și ”Gulliver”.


CITEȘTE ȘI:

INTERVIU EXCLUSIV | Nicușor Bancu, primul fotbalist care are curaj să zică lucrurilor pe nume: „Cu Daum eram fricoși, nu atacam. Cu Mister Contra e altceva”

Urmărește-ne pe Google News