Vrea ca fanii să facă pasul spre împăcare

Adică?
Păi, dacă ştiau despre mine că am trântit vreun meci, eram distrus. Eu mă las de fotbal dacă există cineva în toată lumea aceasta care să spună că eu am făcut în viaţa mea un blat.
Există vreo cale de împăcare?
Nu pot să mă împac cu suporterii care mi-au înjurat familia la meciul de la Chiajna. Eu sunt Dani Coman! Am muncit douăzeci de ani ca să îmi fac un nume şi o carieră, iar acum trebuie să le dau lor explicaţii… Niciodată! Am antrenor, am colegi, am conducători, care ştiu cât şi cum muncesc.
Vezi vreo soluţie în acest moment?
Eu îmi văd de treabă şi dacă cei care mă contestă vor să ne împăcăm, îi aştept pe ei să facă primul pas. Nu le-am greşit cu nimic. Nu mi-e frică de nimeni, ei niciodată nu mă vor speria şi nici nu mă vor determina să plec. M-am revoltat împotriva celor care m-au înjurat, nu împotriva întregii galerii. Suporterii adevăraţi ştiu că am intrat pe teren accidentat şi am dat ce am mai bun pentru echipă.

Nu-şi mai permite să cumpere prăjiturile patronului feroviarilor?

Dani Coman a fost surprins săptămâna trecută ieşind dintr-o cafenea din zona Dorobanţi. Alături de un prieten, Coman a dat o fugă până la bancomat ca să verifice “caşcavalul”. La scurt timp, “Robocop” a intrat într- una din cofetăriile şefului său de la Rapid. După doar un minut, Coman a ieşit cu mâna goală, probabil speriat de preţurile piperate impuse de patron. Interesant, ţinând cont că “Robocop” încasează 200.000 euro pe sezon. Într-o încercare de linişti apele, George Copos, patronul Rapidului, a declarat, luni seară, după o întâlnire cu fanii, că Dănuţ Coman rămâne portarul echipei giuleştene şi după partida cu Chiajna.

Urmărește-ne pe Google News