Polonia, țara gazdă a Campionatului European de handbal, a câștigat marți, la Cracovia, în fața Franței, 31-25 (15-12), la capătul unui meci palpitant care a desemnat câștigătoarea grupei A a competiției.
Portarul Slawomir Szmal a fost omul meciului, goalkeeperul polonez având 40% din șuturile adversarului parate (17 din 42). Interul stânga Karol Bielecki, handbalist care evoluează fără să vadă cu ochiul stânga, a reușit 9 goluri (13 aruncări)!
Nikola Karabatic, cel mai bun jucător european, a evoluat catastrofal, semnând doar un gol (din 7 aruncări). Altă legendă a francezilor, portarul Titi Omeyer, nu a prins nimic.
Franța deține toate titlurile majore (olimpic, mondial și european) și e marea favorită, chiar dacă nu-i mai are pe Jerome Fernandez sau William Accambray. ”Cocoșii” au câștigat cele trei titluri europene din patru în patru ani, 2006, 2010, 2014.
Franța e considerată în handbal cea mai bună echipă din istorie. Între 1995 și 2015 a cucerit două titluri olipice (1992, 2008, 2012), cinci mondiale (1995, 2001, 2009, 2011, 2015) și trei europene (2006, 2010, 2014). La salba de medalii se mai adaugă un bronz olimpic (1992), un argint și trei bonzuri mondiale, plus un bronz european!
Grupa A, rezultate
Franța – Macedonia 30-23, Polonia – Serbia 29-28.
Serbia – Franța 26-36, Macedonia – Polonia 23-24
Marți: Polonia – Franța 31-25, Serbia – Macedonia 27-27
S-au calificat Polonia, Franța și Macedonia
Grupa B, rezultate
Croația – Belarus 27-21, Islanda – Norvegia 26-25.
Belarus – Islanda 39-38, Norvegia – Croația 34-31
Marți: Belarus – Norvegia 27-29, Croația – Islanda 37-28 (după Polonia – Serbia, a fost al doilea meci condus de arbitrii români Romeo Ștefan/ Bogdan Ștark)
S-au calificat Norvegia, Croația și Belarus
Grupa principală I
1. Polonia 4 55-48
2. Norvegia 4 63-58
3. Croația 2 64-49
4. Franța 2 55-54
––––––––––
5. Belarus 0 48-56
6. Macedonia 0 46-54