„Regret că am investit bani în mizeria de fotbal de la noi. Domnul Paszakany de la CFR e şmecherul şmecherilor! Noi suntem carne de tun pentru domnul Paszakany. Noi suntem proştii CFR-ului! Eu, de exemplu, am un P mare pe spate şi nu e de la Porumboiu, ci de la Prost.
O să trimit fazele de la Astra – CFR şi la UEFA ca să vadă şi cei de acolo ce face acest Haţegan care arbitrează în Liga Campionilor. În plus, mă gândesc foarte serios să retrag echipa din Liga I. E de vină şi preşedintele arbitrilor, Ion Crăciunescu. Cum a putut să-l delege pe Haţegan la meciul ăsta?! E cumva Fecioara Maria şi nu ştia de legăturile pe care Haţegan le are cu CFR? Normal că ştia, că i-am zis chiar eu!
Haţegan nu l-a eliminat pe Nuno Diogo pentru că are antecedente periculoase cu CFR! Ştiţi cine a arbitrat Universitatea Cluj – CFR în ultima etapă a sezonului în care CFR a câştigat primul titlu? Haţegan! Şi a dat penalty-ul din care CFR a câştigat meciul şi campionatul. Din păcate, Liga I e o competiţie viciată din cap până în picioare de arbitraj” , a spus Adrian Porumboiu la gsptv.