Atunci, care ar fi soluţia?
Ascultaţi telefoanele judecătorilor şi ale procurorilor! Sunt cei mai necinstiţi. Ăia dau cele mai mari tunuri şi nu-i întreabă nimeni de nimic. DNA (n.r. – Direcţia Naţională Anticorupţie) să bage bani în acţiunea asta, nu să asculte telefoanele arbitrilor. Ar avea surprize mari.

Cum aţi făcut să nu apăreţi în nici o stenogramă?
Nu intru eu în mizerii de acest gen. Aşa că n-am emoţii. Să nu ajungă la nevastă-mea cine ştie ce stenograme, că atunci să vezi… (râde).

Titlul merge în provincie

Cine va lua campionatul?

Sunt convins că titlul va merge tot în provincie.

Ce obiectiv are Vasluiul?
Ne-am propus să terminăm pe locul cinci, adică să ocupăm un loc de Cupa UEFA. Am prins gustul competiţiilor europene şi vrem din nou în elită. Avem jucători cu care să realizăm acest obiectiv.

NDoye nu va ajunge la Dinamo
3874-117813-16sportndye.jpg
Mijlocaşul Ousmane NDoye (foto, în galben), 30 de ani, cel mai curtat fotbalist al Vasluiului, va rămâne, până la urmă, s u b comanda lui Viorel Moldovan: “Au fost discuţii cu Steaua. A picat transferul pentru că Semedo n-a vrut să vină la noi. Dinamo n-are cum să-l ia. Poate să-i dea târcoale oricât pentru că, la câţi bani oferă ei, nici măcar o poză cu el nu le dau”, se amuză Porumboiu.
3874-117814-16sportmoldovan.jpg
Avertisment pentru Moldovan

Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 de km de Budapesta. Viitura ajunge în România săptămâna viitoare
Recomandări
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 de km de Budapesta. Viitura ajunge în România săptămâna viitoare

La sfârşitul turului de campionat, Adrian Porumboiu l-a demis pe Viorel Hizo şi l-a instalat ca antrenor, surprinzător, pe Viorel Moldovan. “El nu a antrenat nicăieri până la noi, dar trebuia să înceapă de undeva. Sunt mulţumit de cum şi-a demarat treaba. Rămâne de văzut ce va face în continuare. Dacă nu-şi îndeplineşte obiectivul, schimb foaia”, ameninţă finanţatorul vasluienilor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
Știrileprotv.ro
Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Animalul crescut numai în România și care oferă un produs premium. Străinii plătesc oricât pentru așa ceva. Statul îți dă 500 de euro doar pentru că îl ai în curte. Poți face bani frumoși, fermierii vând totul de la poartă, nici măcar nu ajung în magazine
FANATIK.RO

„Ion Țiriac s-a ridicat de la masă și-a plecat, am fost uimit” » Dezvăluire după zeci de ani, făcută de un om-cheie: „Eu nu spun că e așa ...”
GSP.RO

Ele sunt cele șase zodii care își schimbă viața după 22 septembrie. Apar bani mulți, lux, opulență și relocări în străinătate

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Disperat, tatăl lui Andrei a încercat să-şi salveze fiul de la moartea cruntă, în lacul Pantelimon. Presimţea că urmează o tragedie: "Mi-am dat seama că asta face"
Observatornews.ro
Disperat, tatăl lui Andrei a încercat să-şi salveze fiul de la moartea cruntă, în lacul Pantelimon. Presimţea că urmează o tragedie: "Mi-am dat seama că asta face"
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI