E o istorie complicată, plină de durere fizică şi pshică şi de suferinţă. Chipuri de neoameni şi tragedii de neimaginat. Film horror, sânge, operaţii fără anestezie la propriu! Doar cine are inimă de piatră se va abţine să nu verse lacrimi. Lacrimi peste oceanul de lacrimi al familiei Alexandru şi Elena Marcă.
Alex, azi profesor la catedra de educaţie fizică din Narpes, orăşel cu 10.000 de suflete, 300 km de capitala Helsinki, la clasele gimnaziale (7-9), şi Elena soseau în Finlanda în 2000. ”Chiar dacă pentru noi a urmat Golgota, nu ne plângem, ne ducem crucea până la capăt. Înainte de Tampere, venise o ofertă din Germania, dar am refuzat-o. Aşa a vrut Dumnezeu să se întâmple”, rememorează fostul fotbalist.

CITEŞTE ŞI: VIDEO/ IMPRESIONANT! Scrisorile părinților regretatului Eric Ionuț Marcă către statul finlandez și către statul român. E prima oară când acceptă să vorbească despre tragedia familiei. DOCUMENTE DIN PROCES

Erau o familie fericită. Lavinius se născuse deja, avea doi ani în 1998. Elena a rămas din nou gravidă. De acum, cei doi urcă Everestul durerii. „E caz unic, vreau, în fine, ca tot Globul, să ştie tot ce s-a întâmplat”, spune, brusc, şi începe, de parcă tragedia a fost ieri, nu acum 8 ani! „Am dus-o pe soţie la Spital Central, la Vaasa, la 70 km de noi, oraş mare, de 50.000 de locuitori, condiţii mai bune, am crezut! La internare, am prezentat şi două documente de la medicii din România. Ea îl născuse pe Lavinius prin cezariană, din cauza bazinului îngust pe care îl avea, iar doctorii de la noi au scris negru pe alb că ea nu poate să mai nască normal. Finlandezii însă refuză să se uite pe acte, refuză să-i facă un control! E vineri seară, 29 iunie 2006, ora 20.00. Elenei i se provoacă naşterea, rupându-i-se apa de către doctorul T. Nevala, după care aceasta pleacă acasă. În spital nu rămâne niciun doctor de gardă, îşi făceau gărzile la domiciliu. Copilul meu e monitorizat, la 21.23 țipă, vrea ajutor, se aprinde alarma de naştere… Elenei i se administraseră medicamente, coşmarul vieţii noastre, care îi provoacă dureri fantastice. La 21.26, un medic revine la Vaasa şi face o naștere, într-o încăpere alăturată, o finlandeză! Şi pleacă iar acasă! Deşi copilul meu şi Elena, urlau, ţipau, zbierau…Nu vine să se uite nimeni la ei, s-o întrebe pe soţie ce face…Aparatul de monitorizare alarmează iar la 00.35. Atunci, o asistentă vine în salon, într-un sfert de ceas vine şi doctoriţa Tarja Nevala. Efectueză operaţia în rochie şi sandale! Eric Ionuţ al nostru iese, practic, mort… Gradul 20, maxim, de handicap, orb, surd, cu nicio funcție bună. Capul lui era ca o minge de rugby plină de sânge!”.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

pantofi rochie rochie2 rochie3

VIDEO ÎNFRICOȘĂTOR! ÎNREGISTRAREA NAȘTERII LUI ERIC. GINECOLOGUL LUCREAZĂ ÎN ROCHIE ȘI PANTOFI DE SEARĂ

„Eu am înregistrat nașterea, fiindcă doream ca, atunci când va împlini 18 ani, să i-o fac lui Eric cadou! Din cauza problemelor, eu am și uitat că am acel film. Abia la un an și jumătate după moartea fiului meu, am dat peste CD”, explică Marcă.

Rezistaţi mai departe. După naştere, Elena e în delir: i s-a rupt uterul, 8 centimetri, hemtatom pe partea dreaptă. Cinci zile hemoragie internă, şanse de supravieţuire 1 la 1.000.000! “A primit medicamente care nu pot fi combinate, contraindicate la femeile care au avut înainte o operatie prin cezariană”, povesteşte Marcă. A suferit trei operaţii pentru a supravieţui. Se umflase ca un balon, nu putea să se mişte. “Au transformat-o într-o legumă! Elena a lucrat la o fabrică computerizată de colectare a legumelor, azi e acasă, obligată să nu facă efort şi programată la întâlniri regulate cu psihologul şi psihiatrul. Aproape refuzând să trăiască!”, vine completarea.

“A vrut să-şi pună capăt zilelor, nu înţelegea situaţia asta! Cum s-a dus cu un făt sănătos în burtă la spital şi cum l-a putut pierde!”, respiră greu Alex. Nu putea înţelege ce s-a întâmplat cu Eric, care moare după şase luni de suferintă cuntă, pe 30 decembrie 2006! “A trăit, avea puls, transpiraţie, convulsii, dar ei mi l-au luat”, zice tatăl.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

ERIC

mso4FF28
msoB6C28

Decid să rămână în Finlanda, ţara unde au trăit şi au murit o dată cu Eric. Şi cu…încă o fetiţă: – “Doctorii au operat-o, i-au cusut ruptura uterină şi i-au îndepărtat hematomul. Elena a rămas însărcinată, având sarcina gemelară în placente diferite, pe care le-a pierdut, una la opt săptămâni, cealaltă la 21 săptămâni, din cauza unei noi rupturi de uter. Fetiţa noastră a trăit 15 minute!”.

IMG_0433

După acest avort spontan, Elena a avut o depresie şi mai puternică. Dar dorinţa de a avea încă o viaţă alături e mai puternică. Şi Dumnezeu are curaj cu cei doi. “Elenei i se face o operaţie din nou şi i se pune un serclaj la uter, pentru a rămâne însărcinată din nou. Soţia rămâne din nou gravidă, o naşte, la Tampere, la 34 săptămâni, în 2009, pe Andreea. A fost o nebunie, dar Cel de Sus ne-a fost alături. Riscul de a muri al nevesti-mii: 99,99%!”. Andreea e azi fericită şi sănătoasă. O viaţă care n-a vrut să cedeze dintr-un pântec care n-a vrut să moară!”.

IMG_6244

IMG_5222.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

O moarte de om – 8.600 de euro, familia cere 158.000 de euro

După un stop de fericire, familia Marcă s-a întors la cazul micului Eric. “Şase luni a stat numai în spital. Chinuri groaznice. Pe morfină din ziua a treia de viaţă! 38 de medicamente administrate! Soţia a fost asistentă medicală în România, ceea ce i-au făcut lui Eric a fost criminal. A fost o crimă, nu malpraxis! În Finlanda, e o lege care spune că dacă naști în spital şi, în prima lună, copilul moare, nu primești asigurarea, dar dacă se duce după 3 luni, iei toţi banii. Ei au considerat că Eric a trăit, practic, doar primele şase zile, apoi n-a mai simţit suferinţa”, explică Alex. În consecinţă, a primit doar 8.000 de euro de la asigurări (5 000 pentru incapacitate temporară și 3 600 de euro pentru invaliditate permanentă).. Iar familia, deşi fără sprijin de la Ambasadă sau MAI, a declanşat acţiuni împotriva asiguratorului, a statului finlandez şi a spitalului. Familia cere 158.000 de euro, 58.000 pentru gradul de handicap de la naştere şi 100.000 de euro pentru deces.

A pierdut în primele două instanţe!

“Luptăm pentru dreptarea lui Eric, nu pentru bani. Am peste 2.000 de edocumente, traduse în finlandeză, suedeză, limba oficială de pe coasta noastră şi în română. 20.000 euro au costat numai hârtiile. Vrem să facem dreptate. Să nu se mai întâmple astfel de nenoriciri. De ce le-am tradus şi în română. Finlandeza e o limbă foarte grea şi unii termeni nu sunt înţeleşi cu niciun chip”, afirmă Alex. Deşi a avut dovezi clare, Marcă a pierdut lupta în primele două instanţe, “cu martori mincinoşi şi documente de care nu s-a ţinut cont sau care au dispărut. Am fost şi ameninţat eu personal, să renunţ la proces”. Speră ca dosarul să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. “Acum cazul e public, în ziarele de aici, la televiziune, probabil va fi şi în presa din România”, afirmă Alex, care mărturiseşte că nici Poliţia n-a găsit niciun vinovat. “Numai că spitalul din Vaasa a schimbat regulile, are azi gardă permanentă, inclusiv la copii. Eric a murit ca să fie eroul altor copii ce au fost salvaţi în acel spital”, explică fostul fotbalist. Spitalul din Vaasa a luat decizia ca cei doi doctori. ginecologi şi asistenta medicală ce trebuia să o monitorizeze pe Elena să fie daţi afară. O dovadă că spitalul îşi recunoaşte vina!

CITEŞTE ŞI: Ironie a sorții pentru îndurerații soți Marcă! Organizația ”Salvați copiii” pretinde că în Finlanda e cel mai bine să fii mamă! 

Au cheltuit peste 100.000 de euro

“În ciuda tuturor celor ce le-am povestit, noi iubim Finlanda! Dar vrem să facem lumină într-un caz care ne doare al naibii de mult şi azi. Pentru noi, Eric trăieşte! N-o să inteleg niciodată cum, deşi am stat în genunchi în faţa doctorului şi m-am rugat să-l scoată pe Eric prin cezariană, nu am fost ascultat! Am cheltuit peste 100.000 de euro cu procesul pentru a găsi vinovaţii, am pierdut soţia, viata, zâmbetul”, încheie, în lacrimi, Alex. Familia Marcă are cetăţenie finlandeză, dar nu uită de unde a plecat: an de an, merg acasă, la Corabia, Olt, “unde ne mai trăiesc mămicile”. “Cu toate cele întâmplate, ne ducem crucea. Ar fi o mare prostie să credem că, dacă eram în Brazilia, nu se petrecea tragedia! Şi acum, dacă aş fi în anul 2000, aş alege să plec în Finlanda! Dar acum mă lupt cu legile, cu poliţia, cu avocații, cu sistemul de stat, dar tot o să câştig”.

Avertisment: “Pasează, ţin de minge, va fi foarte greu”

Marcă, fost mijlocaş stânga, crede că meciul tricolorilor din Finlanda va fi infernal. “Marţi, va fi foarte greu, o finală! 99% dintre jucători lor sunt titulai la echipele de club. Naţionala lor prestzează un fotbal bun, pasează, conservă mingea, luptă precum britanicii. Sunt un grup extraordinar. În consecinţă, va fi tare dificil”, crede Alex, care abandonat fotbalului din cauza unei operaţii făcute tot în Finlanda: “Mi-au tăiat ligamentul încrucişat din greşeală. Mai pot să merg graţie lui Pompiliu Popescu, mi-a lipit ligamentele”.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI