Vezi AICI toată emisiunea.

Fost internațional, în prezent analist sportiv, Gabi Balint a participat la emisiunea “Prietenii lui Ovidiu” de pe GSP.RO. El și-a amintit de momentele istorice de la Sevilla, acolo unde Steaua a învins Barcelona la penalty-uri, 2-0, în finala Cupei Campionilor Europeni.

“Eu unul am crezut că ne vor da vreo trei. Nu-mi imaginam niciodată că vom câștiga. Chiar i-am zis lui Belo înainte să plecăm la meci: «Băi, vezi ce faceți în apărare, că astăzi e groasă! Să nu ne facă ăștia de râs. E atâta lume, se uită ăștia la televizor. Să nu ne bată rău». «Stai tu liniștit, că avem noi grijă în apărare, vedeți voi ce faceți în atac». A fost seara lui Duckadam, el a fost principalul partizan”, spune Balint.

Un ARO cadou, din stocul Armatei Române

Pentru performanța istorică, fiecare jucător a primit câte un ARO din partea Armatei. “Al meu a fost puțin folosit. Avea 3.000 de kilometri. Țin minte că înainte să-l vând am ieșit cu el. Dar când am văzut că trebuie să schimb vitezele cu două mâini, abia puteam să mișc maneta… L-am dat! Bine, toți l-au dat. Eu am luat 250.000, am luat chiar bine. Bani cash, care miroseau a șură! A stătut. Era un om care avea nevoie de el la țară, cred că era cioban. Banii miroseau a fân, e clar că omul îi ținea sub o saltea ceva”, a povestit fostul internațional.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Eu înainte să ajung la Steaua nici nu știam unde să merg. Am avut ofertă de la Dinamo, de la Craiova, de la Steaua și de la Sportul. Steaua a fost mai deșteaptă, mi-a trimis o mașină de armată la Luceafărul, la Electroaparataj, unde eram, și m-au luat. Pe tata îl luaseră deja de la Sângeorz-Băi, era în birou la colonel. Am semnat pe loc.

Gabi Balint, fost internațional:

Tot un cioban i-a luat mașina și lui Duckadam

Eroul de la Sevilla, Helmut Duckadam, a povestit și el ce-a făcut cu mașina primită după finala de la Sevilla.

“Avea 100.000 de kilometri. Unele furtunuri erau legate cu sârmă, nici nu se găseau coliere pe vremea aia. Eu i l-am vândut cuiva dintr-o comună de lângă mine, care avea nevoie de această mașină. El avea oi și avea nevoie că era 4×4, cu motor bun, de Brașov. L-am dat cu 200.000 de lei. Consuma mai mult ulei decât motorină. Eu am vândut-o, colegii mei la fel. Poate unii au fost mai inspirați la bani, dar 200.000 de lei erau bani la vremea aceea. Vreo patru, cinci Dacii noi! Erau bani mulți. Prima a fost fantastică, nu ne-au luat deloc peste picior”, a spus fostul portar.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI