Ana Maria Popescu aduce prima medalie delegației României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Una de argint, a doua din cariera olimpică a sportivei de 36 de ani din București, după cea de la Beijing din 2008.

Ana Maria Brânză, așa cum o cunoaște toată lumea, devenită Popescu după căsătoria cu poloistul Pavel Popescu, din 2015, a intrat pentru prima dată în sala de scrimă atunci când avea doar 10 ani, dusă de fratele ei mai mare, care făcea fotbal la CSA Steaua.

Născută în cartierul Rahova din București și fiind o fire mai băiețoasă, părinții au dat-o mai întâi la tenis de câmp, dar nu i-a plăcut.

Primele concursuri, primele medalii

A început pregătirea cu antrenorul Radu Szilaghy, la Clubul Sportiv Școlar numărul 3 din București, și a ales spada, pentru că era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci. După jumătate de an de antrenamente, Ana a devenit pentru prima dată campioană a României.

A fost imediat remarcată de Dan Podeanu, antrenorul lotului național, iar la doar 13 ani a trebuit să lase totul acasă și să plece la Craiova, la Centrul Olimpic. Primul titlu național la seniori l-a câștigat la 15 ani, fiind componentă a Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”.

Cu performanțe bune la sport, dar și la învățătură, Anei i-a fost oferită o bursă de către o universitate din America după ce a absolvit examenul de Bacalaureat, dar a ales să rămână în România.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În 2001 a fost legitimată la CSA Steaua și a obținut prima medalie de aur la Campionatul mondial de cadeți de la Gdansk. În 2012, obține locul 1 la Campionatul mondial de juniori de la Antalya și participă, pentru prima dată, la Campionatele mondiale de seniori, unde obține doar medalia de bronz, unde a fost învinsă de nemțoaica Imke Duplitzer.

„A fost cea mai frumoasă victorie pentru mine. Eram foarte tânără atunci și eram singură acolo, fără un antrenor pe margine”, își amintește. Ana creștea, iar performanțele ei importante începeau să vină pe bandă rulantă.

Un copil printre giganți”

În 2004 a câștigat medalia de aur la Campionatele de Juniori pentru a doua oară consecutiv și a participat pentru prima dată la Jocurile Olimpice de la Atena. A reușit să o învingă pe scrimera experimentată Adrienn Hormay din Ungaria, dar s-a oprit în tabloul de 16 în fața lui Zhang Li din China și a încheiat concursul pe poziția 16.

„A fost o experiență șocantă. M-am calificat acolo pe ultimul criteriu posibil și cred că am trăit cea mai grea competiție din toată cariera, oricât ar părea de surprinzător. M-am simțit acolo ca un copil printre giganți, ajunsesem în lumea sportivilor celebri, pe care-i văzusem până atunci doar la televizor și nu-mi venea să cred că devenisem parte a acelei planete”, își amintea Ana curând, într-un material din Gazeta Sporturilor.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

În 2005 a participat pentru prima dată la Cupa Mondială de Scrimă, la Budapesta, unde obține medalia de argint și încheie sezonul pe locul 9, iar un an mai târziu obține prima medalia europeană, după ce a învins-o pe unguroaica Timea Nagy în ultimul releu.

A fost desemnată cap de serie numărul 2 la Jocurile Olimpice din vară din 2008, după ce le elimină pe Megumi Harada, Liubov Sutova și Ildiko Mincza – Nebald în semifinale. În finală a întâlnit-o pe nemțoaica Britta Heidemann, numărul unu mondial, dar a pierdut 15-11.

Probleme la mâna stângă

După Jocurile Olimpice, a început să acuze dureri ale mâinii stângi. A părăsit competiția din cadrul Campionatelor Europene, însă acest lucru nu a afectat victoria echipei, care a luat medalia de aur. După mai multe luni de pauză după ce fusese diagnosticată cu tendinită, Ana a câștigat prime două competiție de Cupa Mondială în care a participat.

În 2011 a câștigat medalia de bronz în proba individuală și medalia de aur în proba pe echipe la Campionatele europene de la Sheffield. Chiar dacă n-a pus mâna pe medalie la Campionatele mondiale de la Catania, în proba pe echipe fetele au reușit să-și păstreze medalia de aur împotriva Chinei, după o finală dramatică, în care Brânză a fost rănită de o lovitură pe mâna armată, și a trebuit să o lase pe colega ei Simona Gherman să tragă ultimul releu. Prin multă muncă și dăruire au venit și Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Pentru Ana ar fi trebuit să însemne explozia către aur, dar totul s-a transformat însă într-un coșmar. Sportiva noastră era numărul unu mondial, echipa României la fel, dar la individual a ieșit o eliminare în optimile de finală în fața viitoarei campioane olimpice Iana Șemiakina, iar pe echipe au fost scoase încă din primul tur de Coreea de Sud!

Chiar și așa, Ana a fost declarată pentru a treia oară cea mai bună spadasină din lume, egalând recordul deținut de frantuzoaica Laura Flessel-Colovic.

Mulţi nu înţeleg că scrima e un sport de o zi. Munceşti o viaţă şi e posibil să nu reuşeşti nimic chiar în ziua concursului

Ana Maria Popescu, campioană olimpică:

Medalia de aur pe echipe la JO Rio

Ana își reintră în circuit ușor, ușor, iar în 2013 obține două medalii de aur, la Saint-Maur și Havana, și o medalie de argint, în Cupa Campionilor Europeni de la Napoli. Obține al optulea titlu național individual al carierei, precum și titlul pe echipe. Ajunge în sferturile Campionatului Mondial de la Budapesta. Încheie sezonul pe locul 1, pentru a treia oară.

În 2014 câștigă Grand Prix-ul de la Budapesta și obține medalia de bronz la Saint-Maur. Echipa României ajunge în semifinală și obține medalia de bronz, iar un an mai târziu, alături de echipa României, obține cel de-al șaselea titlu european pe echipe, un număr record la spadă feminin.

Câteva săptămâni mai târziu, ajunsă în finala de la Jocurile Europene din 2015 unde cucerește prima medalie de aur pentru România. Și cum era de așteptat a venit calificarea la cea de-a patra ediție a Jocurilor Olimpice din Brazilia. Competiția i-a adus medalia de aur pe echipe, alături de Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu.

Am muncit enorm pentru calificarea la Rio și acolo am reușit o performanță extraordinară. Trei fete tinere, cu un tupeu pozitiv, și eu cu experiența din urmă, am avut un traseu formidabil, apoi la Rio planetele s-au aliniat așa cum trebuie și am construit împreună cel mai frumos sfârșit de poveste.

Ana Maria Popescu, campioană olimpică:

Retragere, revenire și argint olimpic

În ianuarie 2017 s-a retras din activitatea competițională, dar în același an, în noiembrie, a revenit asupra deciziei. A continuat să se pregătească, să meargă la concursuri și performanțele Anei au calificat-o la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice.

Ana Maria Popescu a trecut astăzi de sportiva din Singapore, Tikanah Kiria Rahman Abdul, scor 15-10, în optimi de sportiva coreeană Sera Song, scor 15-6, în sferturi de sportiva Julia Beljajeva, din Estonia, scor 15-8, iar în semifinale a învins-o pe estona Katrina Lehis, scor 15-11. Finala, una extrem de tacticizată i-a adus-o în față pe chinezoaica Yiwen Sun, dar a pierdut dramatic finala, 11-10.

Să fie Tokyo ultima ediție a Jocurilor Olimpice pentru Ana Maria Popescu? „Mai glumeam cu colegele și spuneam că nu mai e mult nici până la Paris! Și chiar nu mai e mult până în 2024!”.

Performanțele Anei Maria Popescu pe scurt

  • declarată de 3 ori cea mai bună spadasină din lume (2008, 2009, 2013)
  • 20 de medalii obținute la campionatele europene și mondiale
  • medalie de argint obținută la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008)
  • medalie de aur obținută la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (2016)
  • medalie de argint obținută la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2021)
  • dublă Campioană Mondială (2010 și 2011)
  • de 7 ori campioană europeană (individual și pe echipe)

Foto: Raed Krishan / GSP

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
FANATIK.RO
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI