Monica Suneta Csengeri a cucerit aurul la stilul smuls în cadrul categoriei 48 kg, cu 83 kg. Turcoaica Sibel Ozkan Konak a cucerit argintul, cu 82 puncte, iar compatrioata sa Nurcan Taylan a luat bronzul, cu 81 puncte.
La aruncat, Csengeri s-a clasat doar pe 6, cu 95 kg, ratând două tentative la 98 kg. Sibel Ozkan Konak a cucerit aurul, cu 100 kg, argintul a revenit italiencei Genny Pagliaro, 99 kg, iar bronzul a fost adjudecat de ucraineanca Iana Diacenko, 98 kg.
Csengeri, 19 ani, multiplă medaliată la juniori, are o poveste senzațională. Poate fi un model pentru copiii care se consideră fără speranță. Absolventă a Școlii profesionale „Sfânta Maria” din Bistriţa, Monica s-a apucat de haltere la 12 ani, de când antrenorul său a văzut-o la o selecţie școlară. Acesta a dezvăluit, pentru ziaruldesport.ro, că nu i-a fost ușor să o convingă că poate fi o campioană.
”Am adus-o greu în sala de haltere. Cerşea pe pietonal în Bistrița, e dintr-o familie tare amărâtă. Îi dădeam câte 5 lei, câte 10 lei să vină la sală. Acum, în afara acestei medalii, mai are 7 recorduri naţionale şi bronz la europene”, a declarat Adrian Chivu, pentru Sportul Bistrițean.
Povestea Monicăi e cam aceeași cu a altui halterorfil bistrițean.
Citiți și
Halterofilul Răzvan Martin, medaliat cu bronz la JO de la Londra, a crescut cu ciuperci culese din pădure!
La total, Ozkan Konak s-a impus cu 182 kg, Pagliaro a cucerit argintul, cu 180 kg, iar Csengeri a câștigat bronzul, cu 178 kg.
La masculin, în limitele categoriei 56 kg, Ilie Constantin Ciotoiu a obținut medalia de bronz la total, cu 247 kg, devansat de italianul Mirco Scarantino, 264 kg, și de spaniolul Josue Brachi Garcia, 264 kg (55,73 kg, față de 55,54 kg ale lui Scarantino).
La smuls, Ciotoiu a ocupat locul 5, cu 111 kg, ratând ultima încercare, la 113 kg. Aurul a fost adjudecat de Brachi Garcia, cu 121 kg, argintul a revenit lui Scarantino, 120 kg, iar bronzul a fost obținut de turcul Ismet Algul, 115 kg.
La aruncat, Ciotoiu s-a clasat pe locul 4, cu 136 kg, ratând la 139 kg. Scarantino a luat aurul (144 kg), Brachi Garcia a obținut argintul (143 kg), iar azerul Elmar Aliev s-a ales cu bronzul (136 kg). Românul a pierdut medalia deoarece a fost mai greu la cântar (55,62 kg față de 55,21 kg ale lui Aliev).