Jucătoarea cu braț inegalabil ar putea fi golghetera CM (are deja 33 de goluri) și cea mai bună jucătoare a competiției.

Cristina Neagu a început handbalul la CSȘ 5 București, cu antrenoarea Maria Covaci, dar a explodat la Plopeni (Prahova), unde a fost adusă, în 2006, de patronul Cristi Iancu și unde a fost cizelată de antrenorul Ion Nicolae.

În 2006, Cristi Iancu (foto), om de afaceri, fost handbalist la Școala Sportivă nr. 2 București și fost membru în CA al FRH, avea gânduri mari. Patrona și conduce și azi clubul Activ, iar autoritățile locale mai că l-au împins afară din oraș. ”Pe noi ne puneau să ne antrenăm la 6.00 dimineață sau după 10.00 seara. Așa că am plecat la Plopeni. Sala era WC public, dar am băgat vreo 100.000 de euro și am refăcut-o. Am cumpărat și un cămin, pe care l-am transformat în hotel-restaurant pentru sportive”, rememorează Iancu.

Neagu s-a pregătit într-un ”WC public”

În acest context tulbure, Iancu a început și formarea unei echipe: ”Pe Cristina Neagu o remarcasem de la 14 ani, de la turneele zonale de juniori 3. Am adus-o prima, plus încă trei junioare de la CSȘ 5 București, unde se pregăteau cu Maria Covaci. Toate cu dublă legitimare. Pe cele patru, printr-un protocol, am dat 10 mingi, adică două și jumătate de sportivă! De asemenea, la noi a venit Patricia Vizitiu. Oltchimul o voia s-o dea afară, am luat-o la Plopeni, la reeducare! Când a auzit că vreau să joace la Activ, Ion Gavrilescu, președintele vâlcean, a rupt actul de reziliere al contractului lui Pati. A avut noroc cu Cristina, Neagu a tras-o după ea!”.

Sala Sporturilor din Plopeni, vedere de afară.

Naveta, handbal, BAC-ul luat corect

”Când a venit la noi, Cristina era doar o fetiță firavă, însă cu un braț de aruncare inegalabil, formidabil”, spune Iancu, apoi explică cum arăta o săptămână din viața adolescentei: ”Cristina venea de trei ori pe săptămână, la antrenamente. Navetă cu microbuzul la Ploiești, apoi o luam eu cu mașina. De multe ori, pe Cristina o vedeam cum își pune căștile și ascultă lecțiile pe care le primea de la liceu. A făcut un profil umanist, a luat BAC-ul corect, cu notă mare. În plus, la pregătire era serioasă, conștiincioasă, ieșe mereu ultima de pe parchet”.

Sala Sporturilor din Plopeni.

”Totuși, copilă fiind, avea și lucruri și elemente pe care trebuia să le îmbunătățească: nu era comunicativă, era rigidă pe teren, nu făcea depășirea pe exterior, nu îi plăcea contactul cu adversarul. Cu bune și cu rele, am simțit de atunci că va ajunge sus. Totul a devenit, însă, perfect acum, mai ales la Buducnost, echipa care la care joacă în Muntenegru. Pâi ea e golgheter și face și ambele faze perfect, atac și apărare” – Cristian Iancu.

Promovare ratată halucinant

În urmă cu aproape 10 ani, Activ Ploiești, cu Neagu și Vizitiu în lot, reușea promovarea în Liga Națională, de pe locul doi, după un succes cu Mureșul Tg. Mureș. Fostul antrenorul al echipei, Ion Niculae (foto), își amintește: ”Am greșit atunci, dar regulamentul era ilogic. Am fost contestați că am băgat cinci junioare pe teren, când aveai voi numai patru! Am pierdut la masa verde și am ratat promovarea. Timișoara și Tg. Mureșul au urcat”.

De la două baloane la 50.000 de euro

În acel an, însă, explozia Cristinei a atras atenția. Și a fost cumpărată de patronul Florescu, de la Rulmentul Brașov, cu 50.000 de euro, sumă pe care prahovenii nu și- permiteau, la solicitarea Marianei Târcă (foto). De la două mingi, la mii de euro!

De acolo, traseul Cristinei e cunoscut: argint CE de junioare (2005), bronz CM de junioare (2006), apoi  Oltchim și Buducnost Podgorica, o Liga Campionilor (2015), plus două finale, două titluri în România, două în Muntenegru, bronz CE 2010 și CE 2015. O ploaie de distincții indviduale, jucătoare anului 2010 în lume, golgheter la CE 2010, golgheter al Ligii Campionulor 2015 (102 goluri), golgheter (63 de goluri) și cea mai bună marcatoare la CM 2015.

Cristina Neagu s-a născut într-o familie simplă, într-un apartament din cartierul bucureștean Ghencea. Ea are două surori. Cea mai mare e plecată în Spania. Cealaltă stă în Capitală, într-un apartament din Berceni, și are doi copii, câte unul din fiecare căsătorie. Cristina are grijă acum de bunăstarea familiei. ”Când erau mici, fetele își împrumutau hainele de la una la alta. Acum nu mai e cazu. Cristina ajută pe toată lumea”, spun apropiații familiei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News