„Aveam 8 sau 9 ani și nu m-au lăsat să merg la antrenament. Mi-au închis dulapul cu lucrurile și am sărit pe geam. Bine, stăteam la parter, am plecat în pantalonii de școală și, seara, bineînțeles că mi-am luat niște papuci pe spate, că pantalonii erau rupți în genunchi.
Tot timpul îi spun mamei mele: îți mai aduci aminte cum era, acum toți întorc ochii după tine pe stradă și spun, uite-o pe mama lui Șumudică. Ea îmi zice că i-am mâncat sufletul. Mai glumesc și cu tata, îl șicanez. E un tip mai coleric, că de la el am moștenit asta, și-mi zice: ”Lasă-mă, că mai bine te înecam cu suzeta când erai mic”. Am avut parte de o familie frumoasă”, a povestit Marius Șumudică, pentru Look TV.