Calvarul familiei de refugiați a finlandezului Perparim Hetemaj: din Kosovo, într-un spital de nebuni din Oulu, via România. ^«În Timișoara am fost siguri că am scăpat de război!»

Pe fotbalistul finlandez Perparim Hetemaj (28 de ani), mijlocaș la Chievo, Italia, imaginile care rulează aiuritor, de mai bine de două luni, pe ecranele televizoarelor de oriunde, cu sute de mii de refugiați din calea războaielor în căutarea unui trai decent în Europa, nu-l clintesc. Kosovarul care a întâlnit astă-seară România le-a trăit pe propria piele. Cu vârf și îndesat!

Drumul nesfârșit și periculos spre liniște, prin ploaie și prin clisă, a început la Skendaraj, sau Srbica, cum îi zic sârbii. Municipiu din Kosovska Mitrovica, regiunea Drenica, din nordul provinciei Kosovo. Cel mai sărac oraș kosovar e locul unde, în 1999, a început războiul. Și e locul cu cele mai multe daune provocate!

Pentru Hetemaj, imaginea refugiaților de azi, morți de foame, carpiți în fund, cărându-și copii spre tărâmuri liniștite, mâncând țărână și apă de râu e familiară. Povestea tuturora, din mormanul acela de carne care doarme pe caldarâm noapte de noapte, e dramatică, Povestea lui Perparim e indigo cu a milioanelor de migranți ce au sosit azi în Europa. Până la un punct! El a câștigat lupta!

Povestește Fatbardhe, 30 de ani, sora lui Perparim Hetemaj, negru pe alb, în 2010, în cartea ”Cu soarele în geamantan”, scrisă de ”Fade” și de Heli Roiha.

”Părinții au trăit momente de disperare. Eu și frații mei am înțeles totul abia mai târziu. Avem doar câțiva ani. Singurul lucru pe care îl țin minte era că nu mai aveam ce pune pe masă. Mâncam numai fiertură din ierburi. Iar ciocolata pe care o primeam o dată la două săptămâni era istorie. Nu mai erau bani, nu mai aveam cu ce ne îmbrăca”, explică Farbardhe.

Recomandări

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Skenderaj. Fără ziare, fără tv, fără școală, fără limbă!

Suntem la începutul lui 1990. Slobodan Miloșevici revoca autonomia provinciei Kosovo. Schimbările politice din Iugoslavia au fost ratificate la 5 iulie 1990, în urma unui referendum în întreaga Republică, inclusiv Kosovo. Ca urmare a acestor măsuri, peste 80.000 de albanezi din Kosovo au fost dați afară de la locurile de muncă. Părinții celor patru copii Hetemaj, Miftari și Emine, nu mai aveau de lucru. ”Poate că am fi trait fericiți la noi acasă până la adânci bătrâneți, dar tata a spus stop când a înțeles că și autonomia culturală albaneză a fost drastic redusă. Singurul ziar de limbă albaneză, Rilindja, a fost interzis, iar televiziunile și radiourile în albaneză au încetat. El era un intelectual. Decât să se înroleze în UCK, a preferat să plece, ca să ne asigure nouă un viitor. Albaneza nu a mai fost o limbă oficială a provinciei. 800 profesori de la Universitatea din Priștina au fost dați afară, 22.500 din 23,000 de studenți – exmatriculați. Plus 40.000 de polițiști sârbi. Sărăcia și șomajul au atins niveluri catastrofale, aproximativ 80% din populația era șomeră”.

Tatăl, răpus de astm în 2010

”Atunci, un sfert dintre bărbații albanezi s-au decis să fugă să lucreze în străinătate, în special în Germania și Elveția. Ta vrut să meargă departe, departe. A ales Finlanda, în iulie 1992. Lucrul ăsta i-a fost fatal mai târziu, din cauza bolii lui. Astmul l-a răpus în 2010, la 54 de ani”, își amintește Fatbardhe Hetemaj.

Recomandări

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

”Unde sunt bomboanele cu care ne-ai păcălit?”

Când tulburările de Skenderaj au devenit violente, Emine a luat decizia: își ia cei patru copii și fuge din calea războiului din Serbia: ”În septembrie, eram gata de drumul spre libertate și pace. Îmi aduc aminte doar că era ceață! Rucsaci în spate, câteva sandwich-uri, două pături, și Dumnezeu cu mila. Mama ne-a convins să plecăm de acasă spunându-ne că acolo unde ajungem vom primi multe bomboane. Cred că am mers aproape o lună. Pe jos, de ni s-au rupt pingelele, cu oameni de bine care ne-au dus cu mașinile câțiva kilometri. Mama strânsese câțiva bănuți. Am dormit în fân, dar și în noroi, am băut apă de ploaie. Am călătorit prin Serbia, cu teamă să nu fim prinși și uciși. Abia când am intrat în România și am am ajuns la Timișoara, am înțeles că am scăpat de teroare”.

Cazați într-un spital de boli mintale

”Am trecut apoi prin Ungaria, Cehoslovacia, atunci, Polonia, am luat vaporul de la Gdansk spre Stockhom, apoi tot o navă, spre Helsinki și Finland. În fine, spre Oulu, unde stătea tata. De fapt, era locație pentru refugiați, în așteptarea permiselor de lucru, o cameră în spitalul de boli mintale Heikinharju. În mintea mea de copil, am zis, la naiba, în Finlanda nu este nici un castel și nici o prințesă! Am plâns multe zile că fost mințiți de părinți”.

Recomandări

Vladimir Putin va sfârși ca Bashar al-Assad în 2025, anunță Maximilian Andronnikov, aka Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”

Fatbardhe conchide: ”Deși ne-am reunit întreaga familie, în condiții de siguranță în Finlanda, și am lăsat în spate războiul, ne gândim în fiecare zi la camera noastră de din casa de la Skenderaj. Casa noastră care a fost distrusă complet atunci”.
Acum, o dată pe an, Fatbardhe, Perparim, Fatlume, Mehmet, vin în Kosovo și predică despre cum au reușit ei, refugiații, în Finlanda. Într-o țară între cele mai sărace din Europa, cu populație din care 37% sunt șomeri, iar peste 60% dintre tineri n-au locuri de muncă. Independența nu a rezolvat problemele! Ceea ce a putut să facă ea: ”Școlile kosovare vor fi sunt făcute în conformitate cu modelul finlandez. Locul unde părinții noștri au decis să ne dea o șansă. Finlanda ne-a tratat foarte bine. Vom fi veșnic recunoscător că am ajuns aici”.

Drumul parcurs de familia Hetemaj

Skenderaj (Kosovo)
Usce – Kraljevo – Kragujevac – Belgrad – Stamora Moravița (Serbia)
Timișoara (600 km, 11 ore) – Arad – Nădlac (România)
Kecskemet – Budapesta – Gyor – Hegyeshalom (Ungaria)
Bratislava (500, 10 ore) – Zilina (Slovacia)
Ostrava (Cehia)
Varșovia – Poznan – Gdansk (Polonia, 900, 13 ore)
Gdansk – Nynäshamn (Suedia, vapor, 18 ore)
Stockholm – Helsinki (Finlanda vapor, 16 ore)
Helsinki – Oulu (700)

Sora, femeia-refuagiat a anului 2009

Fatbardhe Hetemaj (foto), sora lui Perparim, a fost declarată în Finlanda, în 2009, ”Femeia Refugiat a Anului”. Între altele, femeii I s-au recunoscut eforturile de a contracara rasismul în Finlanda și, de asemenea, a fost apreciată capacitatea ei de a reuși să ajungă în poziții de lider în afaceri și în societate. Însăși familia Hetemaj a fost considerată un exemplu de integrare: frații Mehmet și Perparim joacă fotbal în naționala Finlandei, Fatbardhe e polician cunoscut, parlamentar de Helsinki, pentru un mandat de trei ani, până în 2016.

Grecia, Olanda și Italia

Cetățean finlandez din 2004, născut pe 12 decembrie 1986, Perparim, 1.75m, a ajuns la 6 ani în Finlanda, la Oulu. Fiindcă tatăl Miftar era bolnav de astm și nu rezista gerului din patria lui Moș Crăciun, familia s-a mutat în sud, la Helsinki. Perparim s-a legitimat la HJK, unde a jucat din 1993 până în 2006. Au urmat AEK Atena (2006-2009), Twente (2009-2010), Brescia (2010-2011) și Chievo. Are 38 de selecții și 4 goluri la naționala mare, 20 de meciuri și cinci reușite la reprezentativele de tineret. Mehmet, fratele lui, fost internațional finlandez de juniori – acum joacă pentru Kosovo, a evoluatla Panionios (Grecia), Albinoleffe, Reggina sau Monza, iar acum e în Finlanda, la SSK.

Ce înseamnă numele celor din familie

Mama Emine, 56 de ani – înseamnă credincios, dar și fermecător și interesant.
Tatăl Miftari, născut pe 21.5.1956 și decedat din cauza unei boli de plămâni pe 6.4.2010).
Fatlume, 31 de ani (p. 8/26/1984) – înseamnă norocos.
Fatbardhe, 30 de ani (p. 8/20/1985) – înseamnă alb
Perparim, 28 de ani (p. 12.12.1986) – înseamnă Prințul care merge mai departe.
Mehmet, 28 de ani (p. 08.12.1987), care ia numele de Miftari în luna august 1986.

Războiul din Kosovo

Iugoslavia lui Slobodan Miloșevici (1941-2006), prin inabilitate politică şi printr-un naţionalism exacerbat, a provocat Războiul din Kosovo (1996-1999). Doar intervenţia militară a NATO a oprit genocidul din Kosovo şi luptele dintre armata sârbă şi gherilele albaneze, adică Armata de eliberare din Kosovo (UCK). Cu asentimentul cancelariilor occidentale, Kosovo şi-a proclamat independenţa la 17 februarie 2008. România nu a recunoscut independenţa provinciei Kosovo.

Între 1998 și 1999, ciocnirile din Kosovo dintre forțele de securitate sârbe și iugoslave, pe de o parte, și Armata de Eliberare din Kosovo, pe de altă parte, au condus la bombardamentele NATO, care au durat 78 de zile. Atacurile au fost oprite când președintele iugoslav Slobodan Milošević a acceptat să retragă forțele de securitate, inclusiv armata și poliția, din Kosovo. Acestea au fost înlocuite cu o forță internațională, iar Kosovo a rămas, formal, în cadrul Federației Iugoslave, până la declararea independenței, în februarie 2008 .

Urmărește-ne pe Google News