Citând surse din anturajul lotului U19, calificat la Turul de Elită pentru Euro 2019 după turneul din Grecia, Libertatea a prezentat luni pe site și marți în ediția tipărită a ziarului o serie de evenimente care s-ar fi întâmplat în cantonamentul tricolorilor mici.
La solicitarea Libertatea, FRF a emis marți un comunicat.
”Deși ați găzduit în paginile ziarului un interviu cu selecționerul Adrian Boingiu, acesta dorește să completeze:
“Este adevărat că băieții au avut parte de câte o ieșire în oraș după meciurile cu Rusia și cel cu Gibraltar. Am considerat că merită să se relaxeze după ce au reușit să se califice de pe primul loc la Turneul de Elită U19.
Constat cu dezamăgire că s-a exagerat grav cu ceea ce s-a scris.
Referitor la faptul că Vlad Dragomir ar avea vreun cuvânt de spus în alcătuirea echipei, acest lucru este total neadevărat! Poate că fiind căpitanul echipei discut mai mult cu el, dar fac asta doar pentru că el este vocea întregului grup datorită posturii în care se află.
De asemenea, Dima și Andrei Vlad sunt alți doi fotbaliști cu personalitate cu care vorbesc, ambii fiind posibili purtători ai banderolei”.
De asemenea, Vlad Dragomir precizează: “Am un respect deosebit pentru domnul Geolgău. Nu mi-aș permite vreodată nici să-i spun să se dea la o parte. Îmi pare rău să văd că sunt denigrat în asemenea fel. Sunt dezamăgit! Cine mă cunoaște știe că nu sunt un tip conflictual”.
Ion Geolgău, managerul Departamentului de Scouting al FRF, neagă și el existența unui incident cu Vlad Dragomir: “Nu este nimic adevărat! Vlad este un copil cu foarte mult bun-simț. Nu îmi dau seama de ce cineva ar spune acest lucru despre el”.
Citește și: Mesajul Departamentului de Stat al SUA pentru Parlamentul României: Nu slăbiți Justiția!