Lazio s-a calificat în grupele UCL după 1-1 acasă, și 3-1 în deplasare. Ratarea calificării a creat valuri uriașe în Ștefan cel Mare. S-a lăsat cu acuzații de blat, iar DNA a demarat o anchetă în 2015 pentru a stabili circumstanțele în care Dinamo l-a transferat pe Ștefan Radu la Lazio, la scurt timp după ce ”câinii” au pierdut returul cu italienii.

Totul a pornit de la un interviu dat de Cristi Pulhac pentru ProSport, în care fostul fundaş al lui Dinamo îşi exprima amărăciunea pentru ratarea acelei calificări. Imediat după ce a citit interviul, Vladimir Cohn a trimis un mesaj în care a susţinut că Dinamo – Lazio, 1-3, a fost aranjat.

Mircea Rednic a dat de înțeles că Lazio ar fi plătit preţul presupusului blat prin transferul lui Ştefan Radu, jucător pentru care italienii ar fi plătit 7,2 milioane de euro, nu 4,5 milioane – cum fusese anunţat oficial. Cornel Dinu a confirmat că partida a fost aranjată şi a arătat înspre fostul fundaș central Vali Năstase, Cohn i-a acuzat pe Cornel Dinu şi pe Cristi Borcea, în timp ce Mircea Rednic a dat vina pe conducători.

Vladimir Cohn, fost acţionar Dinamo: ”Blaturile să făceau la Bucureşti, la hotelul unde stăteau oaspeţii. Cu puţină tocmeală, ieşea un preţ bun. La meciul cu Lazio, aranjamentul a fost făcut înainte de meci. La pauză, li s-a spus jucătorilor: E posibil să fi fost şi o treabă la pariuri, să conducă Dinamo la pauză şi să câştige Lazio. Dinu şi Borcea au tratat cu Lotito de la Lazio. Preţul a fost vânzarea lui Radu Ştefan care nu valora niciodată 4,5 milioane de euro. L-au luat ca pe o murătură, l-au antrenat apoi bine şi a ieşit din el un jucător bun”.

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică
Recomandări
Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo: ”Am avut şi eu totala convingere că meciul a fost trântit pentru că Lazio nu a jucat nimic în partida respectivă, deşi Lotito se blindase […] Nu puteam eu să fac blat, eu am fost martor la meci. Cine avea autoritate asupra jucătorilor putea face asta. Sunt convins că meciul cu Lazio a fost trântit. Coincidenţa face că a fost trântit de aceeaşi persoană care mi-a trântit mie meciul cu Benfica din 1999. Vali Năstase. În minutul 44 cu Benfica a dat cu pumnul şi a fost eliminat, am pierdut calificarea”.

Mircea Rednic, antrenor Dinamo: ”Şi mie mi s-a părut meciul retur dubios. Principala cauză a fost vânzarea lui Radu imediat după şi tocmai la Lazio […] Să vinzi un jucător pe aproape 8 milioane de euro mi s-a părut incredibil. Păi, tu dai 7 milioane pe un jucător de 20 de ani din România!? Ok, el a confirmat, foarte bine, că au avut ăia ochi. … Au fost 7 milioane de euro plus TVA. Exact cât luam de la UEFA dacă intram în Champions League. Nu-i acuz pe jucători, îi acuz pe ceilalţi. Jucătorii erau marionete. Şi eu am zis la un moment dat: Că şi eu aveam dovezi că nu e în regulă. Şi ce-au făcut!? M-au dat pe mine afară de la Dinamo”.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Steaua, fără victorie cu echipele italiene

FCSB va juca împotriva celor de la Lazio în șaisprezecimile de finală ale Ligii Europa, potrivit tragerii la sorți de luni. În cupele europene, FCSB și Lazio Roma nu s-au mai întâlnit niciodată. În schimb, actuala echipă a lui Gigi Becali a mai jucat cu echipe italiene, AS Roma, AC Milan, Genoa, Parma, Sampdoria, Fiorentina și Napoli, fără a câștiga vreun meci!

La rândul ei, Lazio Roma a mai jucat cu FC Vaslui în 2011, în grupele Ligii Europa: 0-0 la Vaslui și 2-2 la Roma.


Citește și: Gloria şi decăderea turismului balnear. Pe vremea lui Ceauşescu aducea României sute de milioane de dolari, acum este abandonat

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Observatornews.ro
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI