În ciuda criticilor, tehnicianul german rămâne încrezător în șansele tricolorilor de calificare. Soarta lui Daum se va decide practic în următoarele trei meciuri cu Armenia (8 octombrie, deplasare), cu Kazahstan (11 octombrie, deplasare) și cu Polonia (11 noiembrie, acasă).  

Practic, orice pas greșit în dubla cu Armenia și Kazahstan, echipele cele mai slab cotate din grupă, poate compromite aproape iremediabil șansele de calificare, iar jocul cu Polonia ar deveni capital.

În schimb, cu șase puncte din fostele țări sovietice am putea aborda dintr-o postură favorabilă întâlnirea cu Polonia, ultima oficială din 2016. 

”Nu știu de ce să nu fim optimiști după acest meci. Așa ar trebui să fim tot timpul, pentru că avem calitate, trebuie să avem încredere în forțele noastre. Cred în jucători, cred în echipă și nu putem câștiga o calificare din primul meci, pentru că este un drum lung. Mai avem 9 finale. Avem soarta în mâinile noastre. Ne așteaptă două meciuri grele cu Armenia și Kazahstan, în octombrie, pentru că jucăm cu echipe foarte fizice la care trebuie să marchezi folosind spații foarte mici”, a declarat Christoph Daum, care are ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială din 2018.

Clasamentul grupei E

  1. Danemarca 3 p (1-0)
  2. Kazahstan 1 p (2-2)
  3. Polonia 1 p (2-2)
  4. Muntenegru 1 p (1-1)
  5. ROMÂNIA 1 p (1-1)
  6. Armenia 0 p (0-1)

Rezultate înregistrate:

4 septembrie 2016: Danemarca – Armenia 1-0, Kazahstan – Polonia 2-2, România – Muntenegru 1-1

Au mai rămas de disputat:

► 8 octombrie 2016: Armenia – România, Muntenegru – Kazahstan (ora 19:00), Polonia – Danemarca (ora 21:45)
► 11 octombrie 2016: Kazahstan – România (ora 19:00), Danemarca – Muntenegru, Polonia – Armenia (ora 21:45)
► 11 noiembrie 2016: Armenia – Muntenegru (ora 19:00), Danemarca – Kazahstan, România – Polonia (ora 21:45)

2017

► 26 martie 2017: Armenia – Kazahstan (ora 19:00), Muntenegru – Polonia, România – Danemarca (ora 21:45)
► 10 iunie 2017: Kazahstan – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – Armenia, Polonia – România (ora 21:45)
► 1 septembrie 2017: Kazahstan – Danemarca (ora 19:00), Danemarca – Polonia, România – Armenia (ora 21:45)
► 4 septembrie 2017: Armenia – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – România, Polonia – Kazahstan (ora 21:45)
► 5 octombrie 2017: Armenia – Polonia (ora 19:00), Muntenegru – Danemarca, România – Kazahstan (ora 21:45)
► 8 octombrie 2017: Danemarca – România, Kazahstan – Armenia, Polonia – Muntenegru (ora 19:00)

La turneul final se califică câștigătoarele grupelor, iar opt cele mai bune clasate pe locul 2 dau baraj.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News