Pentru calificarea la Euro 2016, FRF va primi de la UEFA circa opt milioane de euro. Din această sumă, fotbaliștilor le revin trei milioane.
Cele trei milioane de euro vor fi împărţite între jucătorii convocaţi la meciurile din preliminarii, în funcţie de numărul de minute jucate. Restul de cinci milioane de euro va rămâne în visteria FRF.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a precizat că jucătorii naţionalei nu au avut promisă vreo primă specială pentru partida cu Insulele Feroe.
Conform contractului încheiat cu Federaţia Română de Fotbal, tricolorii vor încasa pentru victoria de la Torshavn o primă de victorie de 3.000 de euro.
”În niciun caz nu cred că, în momentul de faţă, un obiectiv financiar ar putea să reprezinte un avantaj sau un factor motivator în plus. În momentul de faţă, jucătorii îşi doresc să câştige şi să obţinem această calificare pentru ţară. Nicidecum nu pun mai presus o miză financiară”, a explicat Burleanu, înaintea meciului decisiv cu Feroe.
Calificarea la Euro 2016 va atrage și bonusuri substanțiale din partea sponsorilor FRF și ai echipei naționale.
”Ar fi un dezastru pentru fotbalul românesc să nu reuşim calificarea. Mă refer la tot acest proces de reformă care l-am început, mă refer la noile competiţii pentru copii şi juniori, la tot acest proces de construcţie. Prin urmare, nu numai fotbalul românesc, dar şi sportul românesc au nevoie de această calificare”, avertiza președintele FRF, Răzvan Burleanu.