Cei doi soți, care formează în afara sportului o familie foarte frumoasă, au participat la mai multe ediții ale Jocurilor Olimpice.
Marius Cozmiuc a câștigat pentru România o medalie de argint la dublu rame, la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, iar Ionela Livia Cozmiuc a participat la Jocurile Olimpice de la Rio 2016 și Tokyo 2020, în proba de dublu vâsle categoria ușoară, clasându-se pe locul 8, respectiv locul 6.
Marius Cozmiuc va fi la Paris la cea de-a patra participare la Jocurile Olimpice, el fiind prezent și la edițiile de la Londra, din 2012 și de la Rio de Janeiro, din 2016.
Ionela și Marius Cozmiuc au împreună 19 medalii la competițiile majore.
Cei doi soți care scriu istorie în canotajul românesc au aflat vestea, cu puțin timp înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice, amintește CNN.
„Este o mare onoare pentru noi să fim purtătorii drapelului. Nu ne așteptam, dar fiecare sportiv olimpic visează la asta, așa că ne bucurăm foarte mult că vom face acest lucru împreună, în familie”, a declarat Ionela-Livia Cozmiuc.
„Este a treia noastră Olimpiada împreună, ca și cuplu. Am fost împreună la Rio (în 2016), apoi la Tokyo (2020), iar acum aici. Nu suntem doar noi doi din familia noastră la Paris”, a continuat Ionela Cozmiuc.
„În echipă este fratele și cumnata mea – Florin Sorin Lehaci și Maria Lehaci -, iar anul trecut, pe acest loc, sora Mariei Lehaci (Gabriela Tivodariu) a câștigat titlul mondial la dublu rame (la Campionatele Mondiale de canotaj sub 19 ani). Așadar, suntem o familie mică în familia mare a echipei de canotaj a României”, a conchis Ionela Cozmiuc.
„Ionela și Marius Cozmiuc sunt fericiți să concureze în același sport și să împărtășească onoarea de a fi purtători de steag, dar ei și restul membrilor familiei lor din canotaj au o regulă la cină: nu vorbesc despre acest lucru”, mai scrie CNN.
„Încercăm să nu o facem. Avem o mulțime de subiecte, desigur, dar totul se termină cu o poveste despre canotaj. Chiar dacă ieșim la cină, de exemplu. Fratele meu a spus odată că primul care va începe să vorbească despre canotaj va plăti cina. Eu am fost”, a afirmat Ionela Livia.
Delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Paris este formată din 106 sportivi.
Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au debutat oficial vineri seara, 26 iulie, cu o ceremonie de deschidere spectaculoasă.