Cristiana Stancu (23 de ani), multiplă campioană națională, europeană și mondială la kempo, dar și câştigătoare a titlului mondial semiprofesionist la MMA, în 2012, este surpriza Superkombat pentru gala din 7 martie, de la Ploiești.

Cristiana Stancu va da piept cu italianca Annalisa Bucci (32 de ani) într-un meci care reprezintă o premieră pentru Superkombat, o luptă de K1 între fete. Puțini sunt însă cei ce știu faptul că pentru Cristiana, luptele din ring se îmbină perfect cu arta. Luptătoarea pictează de la vârsta de 7 ani, a studiat teologia și iconografia, iar marele său vis este să picteze o biserică. ”Mike Tyson este unul dintre modele mele și îmi place o vorbă de-a lui: toți au o tactică, până își iau primul pumn în față”, ne-a declarat Cristiana, referindu-se la lupta cu italianca Bucci. ”Pentru mine cel mai important este frumusețea luptei și ceea ce inspir oamenilor atunci când mă văd în ring”, ne-a mai spus luptătoarea căreia părinții i-au pus o condiție ca să o lase să meargă la antrenamente, atunci când era mică: să aibă note mari la școală.

Pe Cristiana Stancu o puteți vedea, alături de alte nume consacrate ale cirucitului Superkombat, promoția numărul 1 din Europa, la gala de la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești. Un bilet costă 30 de lei, acestea fiind disponibile în rețeaua Eventim, la sală, la stadionul Ilie Oană, dar și la pub-ul lui Leonard Doroftei.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News