au demonstrat ca formeaza o adevarata forta inca de vineri, cand si-au aparat cu succes titlul pe echipe cucerit in urma cu doi ani in Grecia, la Patras. O zi mai tarziu, a venit randul lui Marian Dragulescu sa „explodeze”. Cel care, acum doua saptamani, era pe punctul de a fi lasat in afara lotului din cauza unor neintelegeri cu antrenorii, s-a razbunat cu varf si indesat. Mai intai, sambata, a cucerit titlul de campion absolut al Europei, pentru ca in finalele pe aparate sa triumfe la sol si sarituri, specialitatile sale. „Au fost cele mai frumoase trei zile din viata mea”, avea sa declare cel poreclit „Marocanul” dupa terminarea competitiei. „intrecerea a fost foarte dificila, in special in probele individuale, deoarece toti adversarii mei au fost in forma buna”, a incheiat Dragulescu. El va fi premiat atat de ANS, cat si de clubul de care apartine, Dinamo.
Al cincilea titlu continental i-a revenit lui Ioan Suciu. Surprinzatoare pentru unii, victoria sibianului – medaliat cu argint in urma cu patru ani, tot la Europene – la cal cu manere este fireasca in conditiile in care, in ultimii doi ani, el a fost cam singurul care l-a invins pe „senatorul de drept” al acestui aparat, Marius Urzica. Daca pana acum aceste succese – e adevarat, nu foarte dese – veneau in concursuri din Cupa Mondiala, acum Suciu se afla in momentul deplinei consacrari.
„Sunt foarte fericit ca am invins, mai ales ca toti ceilalti concurenti au avut niste exercitii foarte valoroase. Acum, toate gandurile mele se indreapta catre Jocurile Olimpice, unde sper sa fac din nou o figura frumoasa. O voi lua treptat, deoarece as vrea ca mai intai sa ma asigur de intrarea in finale”, a declarat Suciu.
Obiectivul initial al delegatiei Romaniei, care a sosit aseara in tara, era acela de a obtine trei medalii la aceste Campionate Europene.

 
 

Urmărește-ne pe Google News