„Înțeleg că, după o analiză atentă, ministrul a luat măsuri pentru a anula viza domnului Djokovic din motive de sănătate și bună ordine, pe motiv că era în interesul public să facă acest lucru”, a transmis șeful Executivului din Australia.

„Această pandemie a fost incredibil de dificilă pentru fiecare australian, dar am rămas împreună și am salvat vieți și mijloace de trai. Împreună am atins una dintre cele mai scăzute rate a deceselor, una dintre cele mai puternice economii și una dintre cele mai mari rate de vaccinare din lume”, a adăugat el.

Premierul a subliniat că „australienii au făcut multe sacrificii în această pandemie și se așteaptă, pe bună dreptate, ca rezultatul acestor sacrificii să fie protejat”.

„Asta a și făcut ministrul acţionând astăzi în acest fel. Politicile noastre puternice de protejare a granițelor au menținut australienii în siguranță, înainte de COVID și acum, în timpul pandemiei”, a mai transmis Scott Morrison.

9 zile de așteptare a deciziei

Djokovic, care nu este vaccinat împotriva COVID-19, a ajuns în Australia pe 5 ianuarie. După 9 ore de interogări din partea Poliției de frontieră pe aeroportul din Melbourne i s-a refuzat intrarea pe motiv că a aplicat cu o viză greșită, viză care i-a fost anulată atunci pentru prima dată.

Pe 10 ianuarie, după alte audieri, care au durat în jur de șase ore, o instanţă din Melbourne a revocat anularea vizei lui Novak Djokovic de către autorităţile australiene. Astfel, liderul ATP a rămas în Australia pentru a participa la Australian Open, iar apoi s-a și antrenat. Totuși, ministrul imigrației avea dreptul să anuleze viza lui Djokovic.

Acesta i-a anulat, vineri, 14 ianuarie, viza lui Novak Djokovic, „pe motiv că a fost în interesul public”. Liderul mondial ATP, care nu este vaccinat anti-COVID, riscă să fie deportat, chiar dacă va face contestație, iar prezența lui la Australian Open este în acest moment puțin probabilă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News