Înființat în 2014, clubul a promovat în Liga Națională de baschet în acest sezon. A organizat chiar turneul de promovare. Din cauza faptului că sistemul competițional tocmai s-a schimbat, echipa joacă în Grupa B a Ligii Naționalei.

Există Grupa A (8 echipe), Grupa B (4 echipe) și Grupa C (10 echipe). Primele șase formații din Grupa A acced direct în play-off. Ultimele două echipe din A, primele trei din B și prima din C vor susține un baraj pentru ocuparea ultimelor locuri din play-off.

Mircea Totolici este patronul echipei. Se spune despre el că și-ar fi amanetat și casa pentru a-și ține echipa pe linia de plutire. Ba și că ar fi angajat împrumuturi în nume propriu. De asemenea, se zice că Totolici a luptat să-și ducă clubul în primul eșalon ca să demonstreze vecinilor din Galați, care o aveau pe Phoenix în primul eșalon, că și la Brăila se poate juca baschet de performanță.

Libertatea: Domnule Totolici, îl știați pe Dasaev?
Mircea Totolici: Eu personal, nu. Dar am aflat cine e, după ce unul dintre americani, Keyes, cel care a venit de anul trecut la echipă, mi-a trimis o poză cu el din bar, la două minute după incident.

Deci îl cunoșteați? Cum de l-ați identificat așa de repede?
Nu-l știam, v-am zis! Americanul mi-a trimis adresa celui care i-a atacat de pe un site de socializare. M-am uitat apoi pe Facebook-ul lui, așa mi-am dat seama.

Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai
Recomandări
Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai

Se spune că ați făcut eforturi uriașe ca să țineți echipa. Așa este? Poate ați împrumutat bani de la cine nu trebuia, aadică de la Dasaev?!
Au fost niște probleme financiare, un an a fost oprită finanțarea. Nu mi-am amanetat casa, dar am fost ajutat, într-adevăr, cu sprijin financiar, de oameni din jurul echipei, de oameni de bine din Brăila. M-am dus cu jalba la ei. Nici vorbă, însă, de acest Dasaev!

A fost ambiția Dvs. să demonstrați că și Brăila poate avea echipă în Liga Națională?
A fost, mai ales că eu sunt din Galați, iar ei duseseră deja echipă în primul eșalon.

Ați organizat turneul de promovare…
Noi am considerat că evenimentul este necesar pentru Brăila. Acum a avut loc și recitificarea bugetară. Suntem club pe CIS-ul nostru, de acum trei ani. Clubul a fost înființat în 2007, eu l-am preluat în 2014. Iar azi nu avem nici o datorie la FR De Baschet.

Ați vorbit cu primarul, spuneați ieri că lumea interlopă din oraș face mari probleme.
Mâine merg la discuții.

Ce veți face în campionat?
Am solicitat deja amânarea primului joc din Cupă și din Liga Națională.

Dacă pleacă americanii, ce faceți?
Aduc alții! Și ne bazăm pe români, pe Damian, Movileanu, Voiculeț, Urdă, Halici, Sava, Chiriac…

Calcule: ce șanse are Nicușor Dan să câștige în turul 2
Recomandări
Calcule: ce șanse are Nicușor Dan să câștige în turul 2

”S-a predat invinuitul, am înțeles că spune că a fost prins în încăierare, un fel de legitimă apărare. McClain a fost transferat pe secție de la Terapie Intensivă, sperăm să fie externant până sâmbătă. Doctorul va decide, nu vrem să facem experimente pe sportivi. În ceea ce-l privește pe Bowie, personalul spitalului va face declarații luni, la ora 15.00”.

”Fac un apel la oficialitățile locale, pe care le rog să ia măsuri urgente pentru a stopa valul de violențe din ultima vreme. Dacă nu vom avea 100% sprijinul conducătorilor acestui oraș, vor pleca toți jucătorii care nu sunt brăileni de la Cuza Sport”

”Avem un regulament de ordine interioară care nu e de acord cu ieşirile jucătorilor la orele târzii, dar ţinând cont că aceste lucruri s-au întâmplat în centrul oraşului, nu la periferie, nu în Vestiul Sălbatic, fără ca jucătorii mei să aibă vreo vină, nu pot fi supărat pe ei. În nici un stat civilizat nu se întâmplă aşa ceva. Chiar fac apel la tot ce înseamnă instituţiile statului să strângă rândurile şi să eliminăm oamenii de acest gen. Încercăm de 11 ani să construim ceva frumos cu acest club şi, în urma unui astfel de atac, tot ce s-a clădit se năruieşte, din cauza unor oameni care nu au nici o treabă cu legea, ci au propria lor lege. Afectează imaginea oraşului şi pe a clubului”.

Elena Lasconi și-a dat demisia din funcția de președintă a USR
Recomandări
Elena Lasconi și-a dat demisia din funcția de președintă a USR

Salariile la echipa brăileană sunt între 1.500 și 1.800 $ pe lună. Primele sunt 100 $ victoria acasă, 200 $ victoria în deplasare, iar prima de obiectiv – calificarea în play-off – 2.000 $.

Bugetul echipei în acest sezon, unul de supraviețuire, e de 1.400.000 de lei (circa 350.000 de euro), din care 400.000 din fonduri private.

Sezonul trecut, la echipă a evoluat și Andrei Căpușan, jucător mai cunoscut, dar și Adrian Movileanu, campion cu Asesoft Ploiești. ”Shooter”-ul e și acum în lotul echipei.

Campionatul Ligii naţionale de baschet masculin începe pe data de 6 octombrie, Cuza Sport urmând să joace la CSM Mediaş, însă pe 26 şi 29 septembrie formaţia brăileană va disputa o dublă partidă în Cupa României cu Universitatea Cluj. În afară de echipa de seniori care va activa în Liga Naţională, Cuza Sport a mai înscris în competiţii trei echipe de juniori U13, U16 şi U18.

Situația clubului e foarte dificilă în acest moment. Americanii Bowie și McClain sunt în spital, primul s-ar putea să nu mai joace vreodată, Stewart și Johnson sunt speriați.

Conform regulamentului din acest sezon, o echipă trebuie să aibă în prima repriză, permanent, un jucător U23 român pe teren, iar în partea a doua să rămână pe parchet un jucător român. Pe foaia de joc pot fi înscriși șase străini.

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Tabloul politic este clar! Ce se întâmplă după ce s-a stabilit cine intră în turul doi
Viva.ro
Tabloul politic este clar! Ce se întâmplă după ce s-a stabilit cine intră în turul doi
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Adevarul.ro
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Elle.ro
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Planul lui George Simion pentru Călin Georgescu, dacă ajunge preşedintele României: "Vom începe reconstrucţia ţării. Doar cu Dumnezeu înainte"
Observatornews.ro
Planul lui George Simion pentru Călin Georgescu, dacă ajunge preşedintele României: "Vom începe reconstrucţia ţării. Doar cu Dumnezeu înainte"
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI