Gianni Infantino a declarat, luni, că prioritare pentru primirea vaccinului împotriva coronavirusului sunt persoanele cu risc și cele din sistemul medical, nu jucătorii de fotbal.
„Prioritatea, în ceea ce priveşte vaccinurile, este desigur ca persoanele cu risc şi îngrijitorii să fie vaccinaţi mai întâi. Fotbaliștii nu sunt prioritari”, a declarat conducătorul forului fotbalistic mondial, invitat la o conferință de presă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Gianni Infantino a precizat că recomandarea pentru vaccinarea fotbaliștilor se va face în funcție de distribuția dozelor de vaccin anti-COVID-19.
„Este posibil să recomandăm vaccinarea la un moment dat, dar toate acestea se vor face desigur în ordinea distribuţiei vaccinurilor”, a insistat preşedintele FIFA.
Președintele FIFA este optimist în privinţa faptului că următoarea Cupă Mondială, programată în Qatar, se va juca „pe stadioane pline”, în noiembrie şi decembrie 2022.
„Până atunci, COVID-19 trebuie să fie eradicat. Însă dacă nu vom reuşi asta, cred că vom avea o problemă mult mai gravă decât Cupa Mondială”, a adăugat el.
Declarațiile șefului FIFA vin după ce o dezbatere legată de o posibilă „prioritizare” a sportivilor a luat amploare în ultimele săptămâni.
Asta în condițiile în care au crescut dubiile cu privire la organizarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, programate între 23 iulie şi 8 august 2021, precum şi cu privire la Campionatul European de fotbal, care urmează să se desfăşoare tot în această vară, în lunile iunie şi iulie.
FOTO: EPA