Alexandru Dedu a dezvăluit la Dolce Sport că angajamentul lui Tomas Ryde se desfăşoară după următoarele dead-line-uri: Campionatul Mondial, calificare pentru turnee preolimpice şi Olimpiadă. ”S-ar putea să fie demis dacă nu ne calificăm la Olimpiadă”, a precizat fostul handbalist.

„Conform contractului, Tomas Ryde și-a îndeplinit obiectivul, nu am nici cea mai mică dorință de a schimba antrenorul. Nu mă refer doar la handbal, ci a deschis o nouă perspectivă în ceea ce înseamnă performanță sportivă. Știți ce a făcut după înfrângerea din semifinale? A făcut un videoclip pus pe Facebook, în care a arătat că, deși în localitatea în care sunt cazați e înnorat, soarele a răsărit și a doua zi. Asta spune multe vizavi de cum trebuie să privim lucrurile”, a declarat Alexandru Dedu, la Digi Sport.

„Pentru mine, e un rezultat așteptat. Urmărind finala dintre Olanda și Norvegia, îmi dau seama că adevărata finală s-a desfășurat în semifinale. E un sentiment foarte plăcut și o confirmare a unor idei avute de mult timp și implementate cu curaj și care au dus la ceea ce ne dorim cu toții. Personal, sunt mândru de acest rezultat și de echipa națională a României și sper într-o mai bună finanțare a sportului românesc, fiindcă suntem capabili de rezultate”, a adăugat președintele Federației Române de Handbal.

„Suntem singura echipă națională a României cu șanse să ajungă la Jocurile Olimpice. E o șansă mare și sperăm să se întâmple. Anul trecut am fost campioni la junioare, anul ăsta am luat bronzul la senioare, avem generații bune”, a mai spus conducătorul handbalului românesc.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News