Preşedintele dobrogenilor spune că handbaliştii săi vor face tot posibilul să facă un meci mare: „Vom lupta până în ultima secundă a meciului cu Veszprem, chiar dacă plecăm cu un handicap de patru goluri. În tur, pe teren propriu, am ratat patru aruncări de la 7 metri, iar arbitrii ne-au hărţuit permanent. Cum ne apropiam de unguri pe tabelă, cum eliminau un jucător sau doi. Nu degeaba cel care se conduce arbitrajul la nivel european este maghiar! Şi diferenţa de buget este una flagrantă. Noi avem un buget de 1,1 milioane de euro pe an, în timp ce ungurii dispun de 15 milioane de euro anual”.

Acesta a adăugat: „Ca să vă faceţi o idee despre ce înseamnă handbalul la cel mai înalt nivel, francezul Nikola Karabatici câştigă într-un sezon, valoarea bugetului nostru, iar echipa sa, Montpellier, pe care am învins-o în grupele competiţiei, are un buget de 35 de milioane de euro”.

Urmărește-ne pe Google News