Presedintele WTA, Micky Lawler, s-a aratat deranjată de criticile apărute după accidentarea suferită de Mihaela Buzărnescu în timpul meciului cu Elina Svitolina, în turul 3 al turneului de la Montreal. Oficialul a dezvăluit tot ce s-a întâmplat după ce sportiva noastră a călcat strâmb.
După ce jucătoarea ucraineană s-a plans ca fizioterapeutul a intervenit cu greutate (două minute si 30 de secunde), Lawler a reacționat și a spus că tenisul nu este fotbal pentru a avea doctori pe marginea terenului. Șefa WTA a mai menționat că au durat doua minute si jumatate pana cand fizioterapeutii au intrat pe teren deoarece erau ocupati in vestiar.
„WTA trebuie să se descurce în funcție de felul în care sunt organizate arenele. Acest complex are vestiarul într-un singur loc, iar fizioterapeuții sunt ocupați în acel vestiar. Ei ajung pe teren cât de rapid pot. Nu este ca în fotbal, de exemplu, unde întreaga echipă este fie pe bancă fie pe teren. Este un pic diferit.
Am urmărit imaginile cu mare atenție și totul a durat două minute și jumătate. Fizioterapeutul a alergat din vestiar pe teren. Totul a durat două minute și jumătate deși avea și echipamentul cu ea. Când ești în acel moment, într-o situație de criză ca asta, totul pare că durează o veșnicie.
Eu cred că intervenția a fost rapidă. Totul s-a făcut bine, a fost dusă la spital. Nu știu ce am fi putut face mai bine. Când fizioterapeuții nu sunt ocupați în vestiar, stau pe marginea terenului, dar uneori nu pot fi acolo. A fost un ghinion teribil, dar echipa a făcut o treabă grozavă. Cele două minute și jumătate poate au părut că au fost 20 de minute, dar au fost două minute și jumătate”, a spus Lawler într-o conferință de presă, conform rds.ca.
- Mihaela Buzărnescu nu va juca la US Open. Mesajul publicat pe Twitter de jucătoare
- EXCLUSIV / Mihaela Buzărnescu n-are milă de cei care își dau cu părerea despre accidentarea ei. ”Este aberant. Eu am fost pe teren, nu ei”
- Ce diagnostic are Mihaela Buzărnescu. ”A suferit o leziune de ligament anterior. Două săptămâni de inactivitate”
- ACTUALIZARE / De ce s-a accidentat Mihaela Buzărnescu. Tatăl sportivei și un medic confirmă teoria lansată de ”Libertatea”
- Ce spun organizatorii turneului de la Montreal despre accidentarea Mihaelei Buzărnescu
- Detalii despre acidentarea Mihaelei Buzărnescu. ”Are entorsă, dar nu s-a umflat. Azi face RMN”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!