„Sunt fericit că am revenit la Dinamo, unde m-am simţit foarte bine. Sunt puţin în urmă, dar voi trage tare la antrenamente pentru a-mi reveni cât mai repede şi să încep să joc. Nu vreau să fac comparaţii între echipa de acum patru ani şi cea de acum. Eu am mare încredere în grupul de aici, are potenţial. Îmi doresc din tot sufletul să ieşim din această pasă mai puţin bună. Sunt ferm convins că locul nostru este în play-off”, a spus atacantul în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial.
„Sper să îmi regăsesc ritmul de joc, pentru că nu am mai evoluat de ceva timp. Îmi doresc să joc constant bine şi echipa să demonstreze pe teren. Pentru că locul nostru nu este cel de acum, ci mult mai sus. E adevărat, în prima fază mi-am dorit să rămân să joc afară. Dar nu am găsit varianta cea mai bună, am refuzat 2-3 oferte. Aşa s-a ajuns la Dinamo. În ţară, Dinamo a fost prima variantă, dacă nu se rezolva, nu ştiu, cred că mergeam şi în Liga a II-a (n.r. – la Universitatea Cluj). Din partea mea era de refuzat acea ofertă (n.r. – de la FCSB), fără doar şi poate. Eu nu o să pot să merg la FCSB pentru că nu aş dormi liniştit. În ţară pot să joc doar la trei echipe şi cam atât. Am o clauză de reziliere a contractului cu Dinamo, dar nu vreau să vorbesc despre ea. Nici nu am venit bine şi deja să vorbesc despre clauză. Eu o să mă concentrez la maximum pentru a da totul pentru Dinamo”, a explicat Grozav.
După despărţirea de Bursaspor, atacantul a menţionat că a ţinut permanent legătura cu selecţionerul Cosmin Contra. „Am ţinut legătura cu selecţionerul, din păcate acel transfer de care a vorbit (n.r. – la un club din campionatul Elveţiei) nu s-a realizat. Dar nu regret, asta este, merg înainte. Acum sunt la Dinamo, sunt bucuros şi sper să facem lucruri frumoase împreună. Eu sper că în noiembrie voi putea ajunge şi la echipa naţională”, a precizat atacantul.
Gheorghe Grozav, care a semnat, marţi, un contract valabil doi ani cu Dinamo, a mai jucat la formaţia alb-roşie în 2015, marcând 5 goluri în 13 meciuri disputate. Născut la Alba Iulia, Grozav a mai jucat în cariera sa de până acum pentru formaţiile Unirea Alba Iulia, Standard Liege, Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti, Terek Groznîi, Karabukspor şi Bursaspor.
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Claudiu Niculescu, este convins că atacantul Gheorghe Grozav va ajuta formaţia alb-roşie să îşi atingă obiectivele în acest sezon, dar şi echipa naţională a României.
„Grozav e un jucător pe care mi l-am dorit mult pentru că îl cunosc foarte bine. Nu numai ca fotbalist, dar îi cunosc foarte bine şi caracterul. Am fost şi colegi de echipă la U Cluj acum 7 ani, dar acum e o relaţie antrenor-jucător bazată în primul rând pe respect. Grozav e un jucător de mare valoare care va ajuta cu siguranţă această echipă. Mă bucur că s-au finalizat negocierile cu Gicu, iar de acum încolo vrem să îl vedem la treabă. Sunt convins că el o va ajuta pe Dinamo, dar şi echipa naţională. Pentru că atunci când va avea evoluţii bune la Dinamo va deveni şi unul dintre jucătorii de bază ai primei reprezentative. Iar echipa naţională are nevoie de el. Dar până să îl ajute pe Contra la naţională, trebuie să ne ajute pe noi. Pe Contra are timp să îl ajute de la primăvară încolo”, a afirmat Niculescu.
„El e un jucător care poate fi determinant pentru orice club, însă eu nu voi pune niciodată individul în faţa echipei. Asta contează cel mai mult. Gicu poate deveni golgheter, e un jucător cu execuţii excepţionale, însă echipa contează mai mult. Când toţi cei 11 de pe teren sunt la capacitate maximă şi motivaţi apar şi rezultatele”, a adăugat el.
Chiar dacă nu a jucat de mai multe luni, Gheorghe Grozav ar putea fi folosit de Niculescu în meciul de luni cu FC Botoşani. „Nu este la capacitate maximă, dar uşor-uşor va intra în ritmul de joc. Cred că el va fi 90-95% apt abia după întreruperea campionatului (n.r. – pentru meciurile naţionalei). Cred că va putea intra cu Botoşani. Vom discuta şi cu doctorul, şi cu el… Starea lui de sănătate este foarte bună acum, însă de un singurul lucru mi-ar fi teamă, de o accidentare. În rest, lucrurile merg bine, face antrenament normal cu echipa. Normal că e puţin în urmă, neavând meciuri în picioare, dar se vor regla şi aceste lucruri. Dar cred că va fi în lot cu Botoşani. Oricum, vom face şi un program special pentru el împreună cu preparatorul fizic. Nu trebuie să mai întârziem lucrurile, el trebuie să intre şi să îşi facă treaba pentru Dinamo”, a precizat Claudiu Niculescu.