Portărița de 22 de ani, de la Corona Brașov, a uimit lumea cu intervențiile sale extraordinare. Denisa le-a exasperat pe rusoaice, cărora le-a apărat 57% din mingile trase pe poartă (22 din 39). De altfel, Dedu este pe locul 1 în topul portarilor de la Euro 2016, după două etape, cu un procentaj de 52% (28 apărate din 54 de șuturi).
În meciul cu Norvegia (21-23), Denisia Dedu a intrat pe parcurs și a avut procentaj 40% (6 mingi salvate din 15 șuturi). Paula Ungureanu nu a prins o zi nemaipomenită: 13% (2 din 16).
Prestația fantastică a Denisei a impresionat-o pe prima ei antrenoare, Mariana Peța, cea care a băgat-o în poartă la 11 ani, la echipa de junioare III a fostului club Rulmentul Brașov.
”Nu mă așteptam ca Denisa Dedu să apere din primul minut”
”Am fost uimită din prima clipă când am văzut-o în poartă pe Denisa. Nu mă așteptam să fie introdusă din primul minut la un meci cu o miză atât de importantă. E tânără, iar Paula Ungureanu are mai multă experiență. Încrederea antrenorilor înseamnă foarte mult pentru Denisa”, a precizat Mariana Peța, pentru libertatea.ro.
”Denisa este foarte serioasă. Îi spuneam mereu că dacă muncește vin și roadele. Și uite că, la 22 de ani a intrat în rândul marilor portari ai naționalei. A dat peste cap teoriile specialiștilor care spun că un portar devine mare după 25 de ani. Să sperăm că o va depăși pe Luminița Huțupan, idolul ei din copilărie”, a mai spus Mariana Peța.
”Am luat-o din școală și am băgat-o în poartă”
Aceasta a povestit cum a descoperit-o pe Denisa Dedu: ”Pe vremea aceea încă jucam la Rulmentul, dar aveam și o grupă de inițiere. Pe Denisa am văzut-o jucând handbal în echipa școlii. Avea vreo 11-12 ani. Nu stătea în poartă. Eu am băgat-o direct în poartă, pentru că era înaltă. Nu a comentat, era foarte ascultătoare și cumințică.
Stăteam în același cartier, Steagul Roșu, și veneam și ne întorceam împreună, cu tramvaiul, de la antrenamente. Avea calități, reflexe, curaj, plasament, tot timpul dornică să învețe. Avea și acea doză de nebunie pe care o au portarii. Trebuie să ai puțină nebunie să te arunci în fața mingilor șutate cu viteză. Este deșteaptă, a terminat liceul mate-info ”Grigore Moisil”.
Debut precoce
Dedu a debutat în echipa de senioare a clubului Rulmentul Municipal Brașov la vârsta de 16 ani.
După ce s-a desființat clubul Rulmentul Brașov, Denisa Dedu a devenit sportivă legitimată a CSȘ Dinamo Brașov, sub îndrumarea profesorului Ferencz Lechner.
La 17 ani, Denisa a fost componentă a echipei naționale a României la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2011, desfășurat în Brazilia.
În 2012, ea a participat la Campionatul Mondial pentru Junioare, desfășurat în Cehia.