„Nimănui nu-i place să piardă. Nu o să mint. Nu sunt necăjit, supărat. Dar sunt OK. Primele trei lungimi de bazin au fost superbune, dar pur și simplu nu am mai putut. Adică am dat cât am putut.
Se întâmplă. Imediat cum am ajuns în capăt am corelat această senzație cu cât am reușit să ne pregătim și cum am reușit să ne pregătim. Acesta este sportul. Uneori câștigi, uneori iei locul patru”, a spus Popovici imediat după finală, potrivit GSP.
Chiar dacă a avut cel mai bun start și a condus cursa încă de la început până la ultima întoarcere, David Popovici a ratat medalia. A terminat pe locul 4, deși a fost primul la primele trei întoarceri. A avut un timp de 1:44.90, fiind depășit pe ultimii 25 de metri de cei trei medaliați.
Medalia de aur i-a revenit britanicului Matthew Richards (1:44.30). Pe locul 2 a terminat un alt britanic, Tom Dean (1:44.32), iar bronzul a fost câștigat de sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:44.42).
În continuare, David Popovici va avea următorul program: 100 metri liber 26 iulie / Serii / ora 04:30 / 26 iulie / Semifinale / ora 14:00 / 27 iulie / Finală / ora 14:00.