Printre riderii care s-au înscris la Hard Enduro Piatra Neamț se numără și Adriana Neaga una dintre cele mai bune practicante ale enduro-ului din România și vicecampionă națională în sezonul 2011. Adriana va concura la clasa Hobby, iar soțul său, Lucian Neaga, la Experți. Un specialist al snowboardului freeride, Lucian s-a îndrăgostit de enduro și ulterior de hard-enduro și are în palmares două podiumuri în cel mai dificil raliu hard-enduro din lume, Red Bull Romaniacs. Un alt rider cu podiumuri în acest raliu care vine la Piatra Neamț este Laszlo Olah. Pilotul sătmărean a câștigat Red Bull Romaniacs de două ori la clasa Expert Team și mai are în palmares și titluri de campion național. Pe lista celor care vin să-și testeze forțele în munții de lângă Piatra Neamț se află și sibianul Paul Frățilă, campion național la enduro chiar în acest sezon. Krisztian Nagy, component al TipTil Team unde îl are alături pe Dani Oțil, vine în Neamț după ce a terminat pe locul trei la Hobby Team, cel mai dificil raliu hard-enduro din lume.
Celor menționați mai sus li se vor alătura și doi piloți din Campionatul Mondial de Enduro Benoit Fortunato și Rudy Cotton.
Programul competiției:
Vineri
12.00 – 21.00 Înscrieri și verificări tehnice, în incinta Complexului de Agrement Ștrand Piatra Neamț
Sâmbătă
9.30 Briefing
10.00 Start – Complexul Ștrand Piatra Neamț
Duminică
8.45 Briefing
9.00 Start – Complexul Ștrand Piatra Neamț
12.00 – 16.00 Finiș, Platoul Cozla (partea superioară a pârtiei de schi), zonă ce se află la o distanță de aproximativ 4 km față de Complexul Ștrand.
Puteți ajunge la finișul competiției și la festivitatea de premiere utilizând telegondola sau pe drumul pietruit ce urcă din dreptul Grădinii Zoologice.
17.00 – Festivitatea de premiere, Complex Ștrand Piatra Neamț